Portarul Stelei a declarat că se așteaptă ca suporterii echipei din Ghencea să umple până la refuz stadionul la meciul cu FC Timișoara.
Ciprian, ai contribuit decisiv la calificare. Ce spui de prestația ta? Stați un pic, recunosc că am făcut cel mai bun meci al meu de când sunt la Steaua, dar să știți că nu sunt eroul acestui joc. Cu toții am luptat pentru calificare și sper să picăm cu echipe accesibile în grupe, deoarece vrem să mai strângem puncte pentru România. Acum așteptați primele pentru calificare? Da. Am luptat pentru intrarea în grupe, unde sper să jucăm din ce în ce mai bine. Cât de greu a fost meciul cu Grasshopper? Foarte greu! Și nu numai acum, ci toată dubla manșă. Iar Grasshopper a jucat excelent acasă. Sincer, a contat foarte mult și faptul că noi am disputat meciuri din trei în trei zile, ne-a fost foarte greu să ne revenim fizic. Te-a motivat prezența lui Duckadam în tribună? Aș putea să spun că da. Dar la penalty-uri nu mai vedeam și nu mai auzeam nimic, eram doar setat pe ideea că trebuie să îmi ajut echipa să se califice. Ce aștepți de la meciul cu Timișoara? Ce să aștept…Va fi greu, mai ales că noi venim după 120 de minute de joc. Mă aștept totuși ca stadionul să fie arhiplin, nu plin! Fanii trebuie să ne împingă spre victorie. Avem nevoie de ei mai mult ca oricând acum, mai ales că eu zic că suntem pe un drum bun. 1,5 milioane de euro a plătit Gigi Becali pentru transferul lui Tătărușanu la Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER