Timișoara are nevoie să fie eliminată Dinamo! Vezi motivul!
Timișoara are motive mai mari ca oricând să fie anti-Dinamo!
Dincolo de rivalitatea istorică, acum interesul este concret: Poli
are șanse mai mari să fie cap de serie în ultimul tur preliminar
înaintea grupelor dacă Dinamo e eliminată de Hajduk Split!
Dacă trece de formația finlandeză MyPa în turul trei preliminar,
Timișoara mai are un pas până la grupele Europa League. Dar,
conform datelor de acum, va fi un pas greu: dacă nu se produc niște
rezultate convenabile, bănățenii nu vor fi cap de serie și pot da
peste Liverpool, Juventus sau Porto. Ca să nu fie ca și eliminată,
Poli trebuie să devină cap de serie. Asta e posibil dacă șapte
formații cu coeficient mai bun ca al ei sunt eliminate în turul
trei preliminar. Șapte din 20! Problema e că din 20, cinci sunt
practic imposibile, cum ar fi Nordsjaeland să bată Sporting sau
Shamrock pe Juventus.
Rămân 15, mai mult sau mai puțin echilibrate, din care trebuie
să iasă cel puțin șapte cum vrea Timișoara. Numărul crește dacă în
turul trei al Champions League se produc niște surprize, cum ar fi
Urziceni s-o elimine pe Zenit, și astfel de acolo vor veni echipe
cu coeficient mare în play-off-ul Europa League. Astfel, Timișoara
ține cu orice echipă care nu e cap de serie să câștige! Între cele
mai mari șanse să se și întâmple, deci necesară, chiar dacă nu
suficientă: Hajduk Split să scoată Dinamo! Dat fiind ghinionul pe
care l-au avut „câinii” la tragerea la sorți, bănățenii nu prea au
de ce să fie… „patrioți”. Calculul e teoretic valabil și pentru
FC Vaslui, cu mențiunea că are nevoie de zece rezultate bune!
„Din punct de vedere personal, normal că ne interesează
să fim capi de serie. Totuși, vrem să prindem cupele europene și la
anul și de aceea dorim ca echipele românești să acumuleze cât mai
multe puncte”, Daniel Stanciu, manager sportiv Poli
Timișoara