Timișorenii după meciul cu Știința: „Dacă jucăm puțin mai bine putem spera la victorie cu Manchester City!”
Președintele Comitetului Director al FC Timișoara, Gheorghe
Chivorchian, a declarat că echipa antrenată de Vladimir Petrovici
poate spera într-o victorie în meciul tur cu Manchester City, din
play-off-ul Ligii Europa, dacă va juca puțin mai bine decât a
făcut-o în partida cu Universitatea Craiova.
„Rezultatul este puțin nemeritat, am controlat jocul în
proporție de 70 la sută. Un joc destul de bun, Craiova a deschis
scorul după o greșeală a defensivei noastre însă e bine că am
reușit să înscriem. Fotbalul se joacă până în ultima secundă, iar
noi suntem o echipă care joacă fotbal. Consider că nu suntem o
echipă norocoasă. Felicit Craiova, și echipa și orașul, că au
revenit acolo unde le este locul, acasă. Urmează un meci important,
întâlnim una dintre cele mai puternice echipe și ca valoare și
financiar din Europa (n.r. – Manchester City) și dacă vom juca
puțin mai bine decât în această seară putem spera chiar la
victorie, după care în meciul retur să sperăm chiar la
calificare”, a spus Chivorchian.
Fotbalistul Cosmin Contra consideră că important este că rupă
remiza cu Universitatea Craiova, scor 1-1, FC Timișoara a rămas
neînvinsă în Liga I. „La ce fotbal de joacă în acest
început de campionat și câte surprize sunt e important fiecare
punct. Am întâlnim o echipă arțăgoasă, în fața unui public numeros
și cu siguranță multe echipe bune ale campionatului vor pleca
învinse de aici. Cred că am dominat jocul după ce ei au deschis
scorul în urma unei greșeli a apărării noastre. Urmează meciul cu
City, iar un astfel de meci altfel se abordează, alta va fi
determinarea jucătorilor”, a precizat Contra.
Universitatea Craiova a terminat la egalitate, duminică, scor
1-1 (0-0), cu formația FC Timișoara, în primul meci de la revenirea
pe stadionul „Ion Oblemenco” după ce timp de opt luni partidele în
calitate de „gazdă” au fost disputate la Turnu Severin.
FC Timișoara întâlnește, joi, 19 august, de la ora 21.45, pe
teren propriu, formația engleză Manchester City, în prima manșă a
play-off-ului Ligii Europa.