Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că este posibil ca toate echipele românești să fie excluse din competițiile europene din cauza torțelor aprinse de suporterii dinamoviști la meciul cu Sturm Graz. Dragomir este sigur că Dinamo va juca și ultimul meci din Europa League cu porțile închise, iar în ceea ce privește comportamentul suporterilor dinamoviști, președintele LPF spune că fanii români sunt ultimii care vin cu torțe la stadion.
„Sunt sigur că Dinamo va juca și ultima partidă de pe teren propriu, din Europa League, fără spectatori. Mi-e să nu fie ceva chiar mai grav, să fie toate echipele românești excluse din Europa. O spun cu toată responsabilitatea. Suntem singurii sălbatici de pe continent care venim cu torțe pe stadioane. Se uită toți la noi ca la primitivi. Acei inconștienți au afișat niște bannere pentru care ar fi fost arestați oriunde și care m-au făcut să-mi fie rușine că-s român”, a declarat Dumitru Dragomir la Fanatik Show, pe Digisport.
Dragomir a explicat și statutul pe care îl au antrenorii în Liga I, punctând faptul că nu a afirmat niciodată că tehnicienii ar fi sclavi.
„Când ești angajat la stat esti funcționar public, dar când lucrezi pentru un patron ești angajat. Faci ce spune patronul sau te duci la altul care îți permite să faci ce vrei tu. Eu n-am spus niciodată că antrenorii sunt sclavi”, a încheiat Dragomir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER