‘Toți adversarii sunt dificili, dar aceștia mi se par mai accesibili!’** Cele două echipe pe care le-ar prefera steliștii în 16-imi
Steaua a obținut după cinci ani o nouă calificare în primăvara europeană, fiind singura echipă din România prezentă în această fază a Europa League.
Helmuth Duckadam a vorbit despre această calificare, dar și despre viitorul echipei în perioada de iarnă.
„Sunt cu toții încântați de această calificare. Ne putem gândi acum la viitoarele transferuri pentru a face o echipă puternică. Patronul nu face de capul lui transferuri, are mai mulți sfătuitori, printre care Giovani și Victor Becali. Cu ajutorul lui Belo care este la tragerea la sorți sper să avem parte de un adversar accesibil. Victoria este a băieților, ei trebuie să se bucure cel mai mult.
Nu avem voie să facem o greșeală în partida cu Sibiul. O victorie în acel meci va face ca să avem sărbătorile frumoase, nu trebuie să ne încurcăm sub nicio formă în acest meci.” a spus Helmuth Duckadam la Sport.ro
Președintele de imagine al Stelei a vorbit și despre posibilii advesari pe care și i-ar dori în faza următoare a competiției.
„Aș vrea o echipă din Spania, Valencia sau Bilbao. Toate variantele sunt grele, dar acestea mi se par mai accesibile.” a mai spus Duckadam.
Duckadam a vorbit și despre posibilitatea ca Anghel Iordănescu să vină aproape de echipa roș-albaștrilor.
„Iordănescu ar putea veni ca și consultant sau consilier, dar ca și manager nu cred.” a mai precizat președintele Stelei.