Trafic infernal: 80 de chartere, 18.000 de fani!** 9 mai va fi cea mai aglomerată zi din istoria Aeroportului Otopeni

MECIUL LOR, FINALA NOASTRĂ‚! Atletico Madrid – Athletic Bilbao, LIVE pe ProTV, miercuri, 9 mai, de la 21:15


Finala Europa League la fotbal va fi un test nu doar pentru Comitetul de organizare reunit în jurul Național Arena, ci și pentru controlorii de trafic de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Potrivit statisticilor, 9 mai va fi cea mai aglomerată zi din istoria fostului „Otopeni”.

Bucureștiul așteaptă în jur de 30.000 de microbiști la meciul de pe 9 mai, dintre care 18.000 sunt suporteri ai celor două finaliste. Aproape toți vor pătrunde în România pe singura poartă internațională de acces aviatic: Aeroportul Henri Coandă. „Ne așteptăm la dublarea traficului zilnic. Va fi o zi specială și pentru noi, iar de aceea ne vom lua toate măsurile de siguranță”, spune Valentin Iordache, director de comunicare la aeroportul care a purtat numele Otopeni până în 2004.

Peste Summitul NATO din 2008

Până ieri, șefii de la aeroport au fost anunțați să se pregătească pentru un număr de 18.000 de suporteri care vor ajunge în România prin intermediul unor curse charter. „Luăm în calcul 70-80 de aeronave de capacitate medie standard, adică între 150 și 200 de călători de cursă. Aeronavele medii sunt cele de tipul Airbus 320 sau Boeing 737, dar ținând cont de eveniment ne așteptăm să aterizeze chiar și aparate de tip Boeing 747, care sunt mai rare la noi”, detaliază Valentin Iordache.

Pe lângă avioanele charter, mai sunt și cursele de linie din ziua respectivă, care sunt deja pline ochi. „Ne așteptăm la 20.000 de suporteri și suntem gata să-i primim după protocolul de rigoare. Fanii celor două echipe nu trebuie să se întâlnească nici la plecare, nici la sosire”, a mai punctat oficialul.
Până la finala Europa League, cele mai mari evenimente desfășurate la București cu surplus de trafic la „Otopeni” au fost „Sommet”-ul francofoniei din 2006 și „Summit”-ul NATO din 2008, ambele însă cu câteva mii de oaspeți de afară.

Câte un „fan-zone” pentru fiecare echipă

De la aeroport, fanii finalistelor vor avea transportul asigurat spre cele două „fan-zone” amenajate în centrul capitalei, Piața George Enescu și Piața Constituției. De acolo, suporterii vor fi duși cu autobuze speciale la stadion (cei care nu vor prefera să plece pe cont propriu), iar după meci vor fi transportați de asemenea la aeroport. 4.500 de reprezentanți ai Poliției Rutiere, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor asigura protecția turiștilor străini.

Miercuri, 9 mai, ora 21:15, în direct pe ProTV și Voyo.ro Atletico Madrid – Athletic Bilbao

5 milioane de pasageri a fost traficul din 2011 înregistrat la Aeroportul Internațional Henri Coandă. Recordul mondial îl deține Hartfield-Jackson din Atlanta (Georgia/SUA) cu 92,3 milioane de pasageri anul trecut

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe locul actualului Aeroport Henri Coandă exista o bază militară care a deservit avioanelor germane

Publicat: 03 05. 2012, 08:36
Actualizat: 03 05. 2012, 13:23