Trei idei care rămân după piesa „Diavolul în vizită la Severin”. De la singurul minus al unei tactici inspirate, la ajutorul dat de un italian priceput și obiceiul de care squadra modernă nu se poate desprinde

Învinsă de AC Milan, 1-0, CS U Craiova a ieșit cu capul sus dintr-o confruntare de care majoritatea specialiștilor din fotbalul românesc se temea, a rămas cu 90 de minute în care a stat aproape de un nume uriaș al Europei, iar jocul bun a fost adus de o tactică bine pusă la punct de antrenorul Devis Mangia, de efortul considerabil al unei linii de mijloc cu iz italian și de inexactitățile unui adversar aflat la începutul de drum, care nu s-a putut desprinde, pe Munincipalul din Severin, de obiceiurile atât de împământenite ale fotbalului italian.

Rigoarea italienească adăugată spiritului oltean a transformat-o pe CS U într-o echipă care-și cunoaște limitele, care știe ce vrea de la o partidă contra unui oponent mai valoros, iar senzația lăsată, după 90 de minute peste așteptări, este că se putea obține mai mult dintr-un meci în care „Diavolul Milanez” a avut multe momente slabe. De la unica fisură din tactica lui Mangia, la jocul bun al singurului italian îmbrăcat în albastru și la obiceiurile de la care nici măcar tinerii antrenori italieni nu pot renunța, ProSport vă prezintă concluziile unei seri în care pe 20.000 de olteni i-a încercat gândul că lupta cu granzii Europei nu e doar pentru Craiova Maxima, ci și pentru o echipă tânără și înzestrată cu mult talent.

Gaura din scutul tactic: 81 de minute fără atacant

Când înveți fotbalul în Italia, ai pe mână o echipă mică din România, iar în fața stă marele AC Milan aflat la răscrucea unei istorii fabuloase, e logic să nu te arunci în atac, chiar dacă joci acasă și 20.000 de suflete tânjesc după un meci mare. Devis Mangia și-a păstrat luciditatea, a pus pe foaie un 11 echilibrat, cu doi stoperi înalți, doi fundași de bandă cu viteză, o linie de mijloc de trei și un atac…ciudat. De ce? Pentru că linia ofensivă nu-l conținea pe Mihai Roman, vârful clasic, și era formată din trei „ponei” – Băluță, Mitriță și Gustavo, care nu puteau surprinde decât prin viteză și imaginație. Până la un punct, ideea lui Mangia a părut că prinde, pentru că lenții fundași centrali ai Milanului aveau toate șansele să fie depășiți în dueluri pe spații largi, unu contra unu, sau pe combinații scurte, dar lipsa unui om care să se ia la trântă cu Zapata și Musacchio s-a văzut din plin în momentul în care registrul tactic s-a schimbat, după golul lui Ricardo Rodriguez.

Devis Mangia (foto) pune cap la cap ultimele idei înainte de cel mai important meci al carierei de antrenor.

Plecat la drum cu gândul de a nu-și lăsa adversarul să construiască prea mult și de a lovi pe contraatac, Mangia a rămas fidel ideii tactice chiar și în momentul în care devenise clar că ea nu-l prea ajută. După jumătatea reprizei a doua, când Milanul a făcut, surprinzător pe undeva, pasul în spate, Craiova a fost nevoită să construiască des pozițional, publicul a simțit momentul, dar reacția de pe bancă nu a venit. Cu Mitriță și Gustavo obosiți (și) de efortul defensiv, Mangia nu a luat niciun moment în calcul varianta de a-l introduce pe Roman pe teren cât încă se mai putea schimba ceva, chiar dacă Băluță era singurul om din linia ofensivă care mai putea produce fotbal. S-a trezit târziu, în minutul 81, când a apelat la vârful împrumutat de la NEC Nijmegen, dar devenise clar că e prea târziu și că perioada în care se mai putea face ceva trecuse. Din teamă, din neîncrederea în singurul nouar adevărat din lot, Mangia i-a transformat pe fundașii Kelic și Spahija în singurele opțiuni la fazele fixe, a preferat să nu recurgă la unicul jucător cu adevărat bun la finalizare din lot, iar asta l-a costat obținerea unui rezultat mai bun. Prin comparație, la București, la pauza meciului Dinamo – Bilbao, Contra își asuma un risc mult, mult mai mare, renunța la Busuladzic pentru a-i face loc lui Rivaldinho, iar fotbalul îl răsplătea.

Fausto Rossi, italianul înzestrat

Într-un meci pe care Craiova l-a terminat cu o posesie bună (43%), zece șuturi spre poartă și trei ocazii de gol, mijlocul terenului a fost cheia pentru 90 de minute reușite. Acolo, Mangia i-a trimis pe Hristo Zlatinski, Nicușor Bancu și Fausto Rossi, un italian de 26 de ani care mai prinsese doar 28 de minute în alb-albastru, contra Concordiei Chiajna (1-1). Cum echilibrul echipei lui Montella era reprezentat de trioul Kessie-Montolivo-Bonaventura, foarte puternic pe hârtie și în realitate, bătălia se pierdea sau se câștiga în funcție de răspunsul venit de la cei trei mijlocași centrali, iar meritul pentru ținerea steagului sus i-a revenit, de cele mai multe ori, lui Rossi, omul cu nume care încă îi face să tresară pe fanii fotbalului italian.

Fausto Rossi în unul dintre multele dueluri cu mult mai celebrul Ricardo Montolivo.

Cerebral, elegant când a trebuit, dur când a fost cazul, omul școlit de Juventus a dat greutate unei linii în care Zlatinski a depus efortul, iar Bancu a adus stropul de inventivitate. Rossi a fost primul care a părut că înțelege mișcările omologilor de la Milan, a închis perfect, în startul meciului, o zonă foarte importantă din câmpul de luptă, nu s-a ferit de duelurile cu puternicul Kessie și a avut timp să-l ridiculizeze pe Montolivo, căpitanul Milanului și om cu vechime în naționala Italiei, cu un dribling de generic în startul partidei. În cele 75 de minute petrecute pe teren, Fausto Rossi a știut să se apere, a setat un tempo potrivit, a driblat și a limpezit jocul în momentele în care echipa sa a avut posesia. Cu ceva din șesarul clasic și multe din optarul modern, mijlocașul născut în Torino a demonstrat că maturitatea din jocul său poate fi exact plusul de care are nevoie squadra lui Mangia.

Montella și obiceiurile care nu se uită

Fost fotbalist cu sute de goluri pe cele mai mari scene ale fotbalului mondial, Vincenzo Montella face parte din garda nouă a antrenorilor italieni, dar deciziile luate în cele 90 de minute de la Severin demonstrează că nu este omul care să iasă din tiparul clasic al tehnicienilor din Peninsulă și că apărarea rămâne, în 2017, punctul de plecare în filosofia echipei italiene moderne. În timp ce granzii din Premier League, Primera Division și, mai ales, Bundesliga propun un fotbal total, bazat pe presing susținut, presiune constantă în jumătatea adversă și un comportament mai activ cu tabela favorabilă în spate, Montella a demonstrat la Severin că, deși are 43 de ani și e la început de drum, nu se poate desprinde de o mentalitate veche, construită în jurul celebrului catenaccio.

Jucătorii Milanului sărbătoresc golul lui Ricardo Rodriguez din minutul 44. Nu va dura mult până când atacul nu va mai fi o opțiune.

După 1-0 la pauză, băieții fostului atacant roman au mai atacat în primele 15 minute ale reprizei a doua, apoi au refuzat să mai agreseze o echipă a Craiovei care începuse să găsească din ce în ce mai greu răspunsurile la întrebări. După o oră și puțin de joc, Montella a sunat retragerea, Milanul a început să temporizeze, a uitat de existenta lui Calancea și, ușor-ușor, s-a bazat doar pe contraatac. O mișcare ilogică, ale cărei explicații pot fi găsite în lipsa de omogenitate a unei echipe abia formate, a știrbit din aura și așa șubredă a Milanului de azi și le-a reamintit fanilor cum e să joci împotriva unor italieni care te conduc. La 1-0 contra unui adversar dintr-o țară cu un fotbal mult inferior, Montella a mutat de două ori post pe post (Andre Silva pentru Borini și Conti pentru Abate) și o dată defensiv (Antonelli pentru Cutrone), iar finalul meciului l-a găsit pe Conti prelungind un conflict verbal cu Briceag pentru a mai câștiga câteva secunde. E o formă de a te asigura că obiectivul e îndeplinit, dar nu e un mod de a transmite că Milanul din 2017, atât de așteptat de fanii încântați de investițiile chinezilor, e gata pentru ceva diferit.