Trei lucruri despre Dudelange, adversarul CFR-ului. Un jucător a fost la muncă de dimineață și este anunțat titular în această seară

Adversarul surpriză al CFR-ului din play-off-ul pentru grupele Europa League este o echipă unde străinii ajung să câștige până la 5000 de euro, fără prime de joc, iar localnicii mai au câte o meserie, în afară de cea de fotbaliști. Luxembourg este una dintre țările cu cel mai ridicat nivel de trai din UE și se laudă cu cel mai mare salariu minim din Europa.

1.De la muncă, la stadion

Jucătorii de la Dudelange sunt profesioniști, în mare parte, dar sunt și fotbaliști care au un al doilea job. Liga din Luxembourg nu este una profesionistă, dar există și jucători care se întrețin doar din fotbal. Joubert, portarul lui Dudelange, care este și goalkeperul naționalei și are în palmares un 0-0 pe terenul Franței, lucrează la stat. Și fundașul dreapta naturalizat, Clayton de Sousa are un al doilea job, lucru care se întâmplă în cazul a 8 fotbaliști din lot. Un caz inedit îl reprezintă fundașul Tom Schnell. Conform presei din Luxembourg, fundașul a fost la birou în această dimineață. El face parte din comisia de sport a primăriei și este anunțat titular în această seară.

2.Omrani ar putea plăti salariile a 4-5 jucători

Cel mai mare salariu pentru un jucător de la Dudelange este de 5000 de euro pe lună. Restul salariilor se învârt între 2000 și 4000 de euro/lunar. Bugetul echipei cu care se va înfrunta CFR este de 3,5 milioane de euro. În comparație, noul contract al lui Omrani însumează 20.000 de euro pe lună, iar CFR a cheltuit peste 15 milioane de euro în sezonul când a câștigat titlul.

3. Salariu minim din Luxembourg, de 5 ori cât cel din România

Luxembourg este țara cu cel mai mare salariu minim din Europa. Leafa minimă legală este de 2400 de euro (brut) pentru un muncitor calificat și 2000 de euro (brut) pentru un muncitor necalificat. Luxembourg este însă o țară cu prețuri piperate. O bere în centru costă, de regulă, 3 euro, în timp ce o cameră de hotel variază între 100 și 150 de euro pe noapte.

Publicat: 23 08. 2018, 18:18
Actualizat: 24 08. 2018, 11:39