„Turcii nu sunt balauri cu șapte capete ca să ne pape”
În momentul tragerii la sorți a grupelor Europa League,
Fenerbahce părea cel mai puternic adversar pe care Steaua trebuie
să-l înfrunte. După mai mult de o lună, turcii au arătat că sunt o
echipă de bătut, lucru remarcat și de Mihai Stoichiță.
„Lippi” a pregătit special în ultimele două săptămâni duelul
crucial cu Fenerbahce, dar nu a fost impresionat. „Am văzut mai
multe casete cu ei și cred că putem să-i batem. Sincer, sunt
optimist” a fost mărturisirea făcută de antrenorul
roș-albaștrilor.
Acesta s-a încumetat și a făcut și o analiză a adversarului pe
care-l va înfrunta joi. „La tragerea la sorți, toată lumea vehicula
numele sonore din echipa lor: Guiza, Roberto Carlos, Emre, Deivid.
Pe mine nu mă impresionează lucrurile astea, ci doar dacă echipa
aceea e într-adevăr un pericol. Eu cred că au câteva hibe pe care
le putem specula”, a spus Stoichiță. Verdictul: „Nu e Fenerbahce
balaurul cu șapte capete care vine să ne pape”.
La finalul discuției despre turci, „Lippi” și-a amintit și de
„dubla” de acum 12 ani, când a eliminat-o pe Fenerbahce din Cupa
UEFA. „Atunci aveau jucători mari, ca și acum: Okocha, Uche, Rustu
sau Sabin Ilie. I-am învins, dar nu mai contează asta deloc acum.
Trebuie s-o facem și joi!”, a încheiat Stoichiță.