Twentația finalei!** Drumul spre București trece prin Olanda! REACȚIA incredibilă a steliștilor: „Mai bine picam cu City”
„Am avut noroc! N-avem treabă cu ăștia, ne calificăm fără probleme!”, a fost prima declarație din partea Stelei după aflarea adversarului din „16”-imile Europa League. Autorul? Gigi Becali! Patronul roș-albaștrilor crede că echipa sa nu se va împiedica de olandezi, însă restul oficialilor, dar și fotbaliștii sunt mai rezervați în declarații.
La ora 14:00, în momentul în care oficialii UEFA se pregăteau să înceapă tragerea la sorți pentru Europa League, fotbaliștii Stelei părăsiseră de câteva minute Mogoșoaia, după antrenamentul de dimineață. Directorul sportiv Narcis Răducan, alături de Helmut Duckadam și Latovlevici, Stanca, Roșu, Năstăsie și Mustață s-au deplasat la Liceul „Mircea Eliade”, acolo unde au oferit cadouri copiilor din grupele de juniori ale Stelei. Serbarea de Crăciun a întârziat câteva momente, toți oficialii Stelei fiind adunați în jurul iPhone-ului lui Răducan pentru a afla adversarul. „Am scăpat de City și United! E bine, sperăm să nu fie Bilbao, nu i-ar plăcea lui Ilie”, a fost prima concluzie. Vestea că Steaua va întâlni Twente a provocat reacții de fericire în sală, doar steliștii au rămas rezervați.
„Mai bine picam cu City”
„Am scăpat de numele mari, dar Twente e o echipă care domină fotbalul olandez în ultimii ani, peste Ajax sau PSV. O să ne fie foarte, foarte greu, dar am încredere că ne vom califica”, a mărturisit Narcis Răducan. Tinerii Roșu, Stanciu sau Năstăsie, care înainte de tragere își doreau să joace cu Metalist Harkov, erau ușor triști. „Bă, nu prea sună bine Twente, mai bine jucam cu City, măcar știam o treabă dacă ne eliminau”.
Stoichiță: „E ușor!”. Hizo: „Sunt puternici!”
Primele referințe despre viitorul adversar din Europa League au venit de la doi tehnicieni care au avut de-a face cu Twente în ultima perioadă. Mihai Stoichiță a fost pe banca Stelei în „dubla” din Cupa UEFA din sezonul 2009/2010, atunci când Steaua a făcut două remize cu Twente, crede că „olandezii sunt un adversar accesibil, nu mai sunt ce erau înainte. E o echipă de care Steaua poate trece”. Cu toate acestea, Viorel Hizo, cel care s-a întâlnit chiar în acest sezon cu Twente în turul III preliminar al Champions League, este mult mai rezervat. „E cel mai puternic adversar pe care noi l-am avut în Europa. O să le fie foarte greu steliștilor”, a spus antrenorul Vasluiului.
O echipă care în ultimii doi ani a câștigat campio-natul și Cupa Olandei. Este un adversar solid, care are avantajul că la ora meciului ei vor fi în plin campionat
Edi Iordănescu, antrenor secund Steaua
Nu cred că pot să fie mai buni decât noi, eu nu îi cunosc pe cei de la Twente. De ce credeți că ne-ar putea fi superiori
Iasmin Latovlevici, fundaș Steaua
Dacă nu te gândești la finală, nu ajungi în optimi. Considerați că suntem deja în sferturile de finală
Gigi Becali, finanțator Steaua
Am mare încredere că o să ne calificăm mai departe, pentru că o să facem trei-patru transferuri. O să-i iau pe toți la Steaua. Și pe Wesley, și pe Moraes, și pe Sepsi, și pe Chipciu
Gigi Becali, finanțator Steaua
Am picat destul de bine și avem șanse. Ar fi minunat să ajungem să jucăm în optimi cu Schalke, dar mai întâi să trecem de Steaua
Peter Wisgerhof, căptitan Twente
Prima manșă va avea loc la București pe 16 februarie 2012, iar returul se va disputa o săptămână mai târziu la Enschede