Twente pregătește tiki taka olandeză!** „De ce să mă tem de adversari?” „Laleaua liberiană” Ola John refuză transferul la United și le pune gând rău steliștilor
Ascensiunea fulminantă a lui Ola John (19 ani), cel care a decis turul dintre Steaua și Twente (0-1), din „16”-imile Europa League, nu a trecut neobservată! Iarna trecută, John a refuzat să semneze cu Manchester United, speriat de eșecul fratelui său, Collins, care a ajuns în doar doi ani de la Fulham la o echipă nou-promovată din Iran.
Deși și-a făcut debutul la Twente doar în urmă cu 18 luni, Ola John a devenit rapid unul dintre cei mai vânați fotbaliști din Europa. Puțină lume cunoaște însă povestea vieții sale, care a început pe 19 mai 1992, în Liberia. Născut în Zwedru, un orășel de doar 23.000 de locuitori, noul star al lui Twente a trecut printr-o experiență șocantă la vârsta de doi ani. Tatăl său a fost ucis în sângerosul război civil din Liberia (1989-1996), în urma căruia nu mai puțin de 200.000 de oameni și-au pierdut viața. Temându-se pentru siguranța lui și a celor doi frați, Collins și Paddy, Ola a fugit în Europa alături de mama sa, care, în speranța unei șanse la o viață normală, și-a înscris copiii la grupele de juniori ale lui Twente. Amintirile dureroase din Liberia l-au marcat însă pe viață pe Ola John, care nu s-a mai întors în Africa până în 2009, când a participat la Campiontul Mondial de Juniori din Nigeria.
„Titlul și abia apoi plec”
Ola John a făcut parte din echipa lui Twente care a terminat sezonul trecut pe locul secund în Eredivisie, iar explozia sa l-a transformat într-o țintă de top pentru granzii Manchester United și Arsenal. Surprinzător însă, atunci când „diavolii” i-au făcut o ofertă (la trei luni de la debut), Ola a refuzat să plece de la Twente! „E prea devreme pentru mine să plec în Anglia. Vreau să rămân și să aduc încă un titlu lui Twente. Apoi, poate mai vorbim”, a sunat explicația matură a fotbalistului care avea doar 18 ani la momentul respectiv. Refuzul său are însă în spate experiența trăită de fratele Collins (26 de ani), care s-a transferat de la Twente la Fulham după doar 35 de meciuri în Eredivisie, iar acum a ajuns un anonim în fotbalul mondial. În prezent, Collins este liber de contract, după experiențe „exotice” la Mes Sarcheshmeh (Iran) și Gabala (Azerbaidjan).
Steaua, trambulină spre națională
Meciul tur cu Steaua îl va pune în calendarul amintirilor, dar nu neapărat pentru golul înscris în poarta lui Tătărușanu. Olandezul a aflat chiar la București că a fost convocat în premieră la echipa națională: „Am fost puțin surprins, nu am crezut în prima fază. Uneori, colegii încearcă să te păcălească, dar apoi am fost anunțat și de oficialii clubului că am primit selecția”.
5 pase decisive a dat John în faza grupelor Europa League, fiind cel mai bun pasator al competiției, alături de Manuel Fernandes (Beșiktaș)
De ce să mă tem de adversari? Fundașii sunt mult mai speriați de atacanți decât invers
Ola John, atacant Twente
25.600 de bilete din 29.000 se vânduseră până ieri pentru returul de pe „De Grolsch Veste”. Prețurile tichetelor variază între 15 și 20 de euro
Au exersat posesia
Steve McClaren a pregătit cu maximă atenție returul cu Steaua. La antrenamentul de ieri, englezul s-a concentrat pe câteva exerciții în mod deosebit: jocul de pase și menținerea posesiei, semn că Twente ar putea profita de avantajul minim pentru a „sta la cutie”, dar și executarea fazelor fixe. Conștient că Steaua va încerca să lovească decisiv la orice lovitură liberă sau corner, McClaren și-a antrenat elevii pentru un asediu de mingi centrate în careul lui Mihailov.
De cinci ori mai bogați ca steliștii
Ca urmare a prestațiilor excelente din ultimii ani, cei de la Twente au devenit o veritabilă forță în Olanda nu doar din punct de vedere sportiv, ci și financiar. Într-un top realizat de Voetbal International, Twente este echipa cu cel de-al treilea buget salarial din Eredivisie (29 de milioane de euro), primele trepte ale podiumului fiind ocupate de Ajax Amsterdam (51 de milioane de euro) și PSV Eindhoven (32 de milioane de euro). La Steaua, Gigi Becali cheltuie doar șase milioane de euro anual cu salariile.