Fundașul echipei Steaua Ionuț Rada, reîntors la formația "roș-albastră" după ce returul sezonului precedent a evoluat pentru CS Otopeni, e convins că va avea mai multe șanse să evolueze sub comanda antrenorului Cristiano Bergodi.
"Sunt sigur că voi avea mai multe șanse de a juca. Am mai lucrat cu domnul Bergodi și când eram la Rapid, chiar înainte de a veni la Steaua. Din ce am discutat, sper că voi primi mai multe șanse decât până acum. Îmi doresc să joc, dar asta depinde de mine, de antrenor și de momentul în care va fi nevoie de mine", a spus Rada, pentru site-ul oficial al grupării din Ghencea.
Fundașul a fost dezamăgit de atitudinea suporterilor croați la meciul amical cu formația Dinamo Zagreb, câștigat de steliști cu scorul de 1-0. "Lucrurile puteau degenera în timpul meciului cu Dinamo Zagreb. Știm că suporterii lor sunt fanatici, indiferent că joacă un meci amical sau oficial. Important este că totul s-a terminat cu bine și nu au fost probleme. A fost ceva neobișnuit pentru un meci amical. Păcat că nu au fost mai mulți polițiști la meci, pentru a-i ține în frâu. Prezența suporterilor face parte din spectacolul fotbalistic și este bine că nu au fost victime. Nu ne interesează ce vor face suporterii celor de la Ujpest, ci ceea ce vom face noi pe terenul de joc", a explicat Rada.
Ionuț Rada consideră că rezultatele din meciurile amicale au oferit steliștilor un moral bun pentru confruntarea cu formația din Ungaria, Ujpest. "Chiar dacă sunt necunoscuți pentru noi, trebuie să le acordăm respect celor de la Ujpest. Suntem obligați să facem jocul nostru și să demonstrăm că Steaua reprezintă un nume mare în fotbal. Este cel mai important lucru și ne gândim la asta încă de pe acum. Încă nu am studiat echipa lor, dar suntem la curent cu rezultatele lor din pregătiri. Asta nu ne face să ne relaxam, fiindcă una este un meci de pregătire și altceva un meci oficial. Așa cum meciurile de pregătire ne dau un moral bun pentru dubla cu Ujpest, trebuie ca și calificarea pe care o dorim cu toții să ne dea încredere pentru începerea campionatului", a concluzionat Rada.
Steaua a obținut trei victorii în meciurile de pregătire susținute în cantonamentul din Austria, în compania formațiilor NK Celje, Bohemians Praga și Dinamo Zagreb. FC Steaua va întâlni formația Ujpest în turul doi preliminar al Ligii Europa. Steaua va juca turul pe teren propriu, la 16 iulie, în timp ce returul este programat în Ungaria, la 23 iulie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER