Ultima amenințare a lui Becali pentru jucătorii Stelei:** „Adio calificare, adio bani!”

Jucătorii Stelei nu și-au mai primit salariile de aproape două luni, iar patronul echipei amenință că, în cazul unui eșec în Europa League, li se vor tăia din sumele cuvenite. În schimb, dacă echipa merge în grupele competiției europene, fiecare jucător va fi recompensat cu câte 10.000 de euro.

Nicio minune nu durează mai mult de trei zile, cum nici liniștea la Steaua nu a durat mai mult de trei etape. Prima înfrângere în acest sezon, 1-2 cu Astra, a adus și probleme în sânul echipei, doar că de această dată sunt de ordin financiar. Jucătorii sunt îngrijorați că nu își vor mai primi o parte din banii de salarii dacă nu vor trece de ȚSKA Sofia.

Patronul i-a amenințat pe aceștia după meciul pierdut cu Astra că sumele pe care le vor primi vor fi mult mai mici. „Adio calificare, adio bani!”, ar fi tunat patronul. Fotbaliștii Stelei sunt și-așa neplătiți de la sfârșitul lunii iunie, când s-au întors din primul cantonament din Austria, chiar dacă patronul a lăudat evoluțiile echipei din ultima vreme.

Nici anul trecut nu și-au luat toți banii

Aceste probleme nu sunt noi la echipa roș-albastră. Dacă în sezoanele când Steaua juca în Liga Campionilor jucătorii nu aveau probleme cu plata salariilor și a primelor de joc, rezultatele din ultimele sezoane l-au făcut pe Gigi Becali să fie mai strict. În sezonul trecut, deși au câștigat Cupa României, jucătorii nu au încasat primele care le fuseseră promise în cazul realizării obiectivului. Mai mult, antrenorul de atunci, Cosmin Olăroiu, a scos din propriul buzunar 50.000 de euro pentru plata jucătorilor.

5 mii de euro a încasat fiecare jucător al Stelei pentru câștigarea Cupei României, deși inițial li se promiseseră câte 10.000 de euro

Becali: „Hațegan este omul lui Dinamo”

Becali a găsit ieri principalul „vinovat” pentru înfrângerea cu Astra, 1-2: centralul Ovidiu Hațegan. „E ceva cu acest Hațegan. Mi-a spus și Argăseală, Hațegan și Kovacs au ceva cu noi. Eu cred că este arbitrul lui Dinamo. E o filieră rămasă prin Buduru. Sunt nervos pe tupeul lui, pe Steaua nu are nimeni tupeul s-o fure”.

Delev: „Nu e nimic special joi”

Deși au fost învinși de Steaua în tur, bulgarii rămân în continuare aroganți. Mijlocașul-vedetă Spas Delev a spus că meciul retur nu va reprezenta nimic deosebit pentru ȚSKA și că echipa sa va marca rapid două goluri la Sofia: „Dacă vom fi uniți și ne vom concentra, avem o șansă. Nu e nimic special. Marcăm repede două goluri și anulăm avantajul luat de ei în tur. Trebuie să ne calificăm”.

Gigi, ironizat de Borisov

Patronul Stelei a mai fost încă o dată ținta ironiilor finanțatorului lui ȚSKA, Dimitar Borisov (foto). Acesta a declarat în presa bulgară că nu este supărat pe români și că îl invită pe omologul său la cină cu o singură condiție: „Să vină cu soția lui să cinăm împreună și promit că îi aduc un translator, că am înțeles că știe doar română. Eu mă descurc și în engleză, germană, maghiară și puțin în spaniolă”, a spus Borisov. Mai mult, acesta a ținut să menționeze că nu a dorit să îl jignească pe Nicoliță când a afirmat că este tuciuriu. „La mine la fabrică lucrează 3.000 de țigani. Cum aș putea să am ceva cu el?”, a mai spus patronul lui ȚSKA.

ȚSKA amendată, patronul suspendat?

Dacă Steaua va dori să-l reclame pe Dimitar Borisov pentru declarațiile sale, Ionuț Lupescu este de părere că formația sofiotă riscă o amendă usturătoare, iar patronul o suspendare dacă acestea se dovedesc a fi rasiste. „Steaua va trebui să anunțe administrația UEFA dacă se simte jignită de lucrurile spuse de Borisov. Să vedem ce dovezi sunt, iar comisia, din care fac și eu parte, va lua măsuri. Probabil o amendă sau o suspendare a omului care a spus asta”.

Publicat: 23 08. 2011, 03:00
Actualizat: 23 08. 2011, 03:00