Steaua – Molde, joi ora 22:00, în direct la PRO TV și pe Voyo.ro. Toamna asta facem primăvara în octombrie.
Steaua întâlnește în această seară Molde, iar roș-albaștrii își pot asigura în mare măsură calificare în primăvara europeană cu o victorie în fața norvegienilor.
2005 – 2012: 4 puncte și meci cu „nordicii” După 2-2 la Stuttgart și 1-0 cu FC Copenhaga, pe Național Arena, steliștii sunt lideri în grupe E și au cel mai bun start în cupele europene, după campania din sezonul 2005-2006, când Rădoi și Compania au terminat neînvinși grupa din Cupa UEFA și ulterior au ajuns la câteva minute de marea finală.
Acum, ca și atunci, Steaua a obținut patru puncte în primele două etape. În 2005, oamenii lui Protasov au început grupa cu un succes în fața francezilor de la Lens și o remiză în deplasare, cu Sampdoria.
În al treliea meci din grupă Steaua a întâlnit tot o echipă nordică, pe Halmstad, de care au trecut cu 3-0. În cele din urmă roș-albaștrii s-au calificat în primăvară de pe primul loc al grupei, fără gol primit și au ajuns până în semifinale.
Cum se va termina meciul Steaua – Molde, din această seară?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER