Gigi Becali (60 de ani) a avut discursul unui om foarte supărat, după ce echipa sa a pierdut avantajul de 2-0 și a ratat calificarea în grupele Europa League doar pentru a doua oară în ultimii 13 ani.
Evident, omul de afaceri l-a scutit pe Dică de orice vină, l-a scos vinovat pe Andrei Vlad și și-a reproșat că nu a cumpărat un al doilea portar cu experiență: „El face circărie, filosofie, danseză în poartă. O să-i zic „mă copile, nu mai dansa!” Nu ne mai dădeau gol niciodată, ne închideam. Bine, putea să dea gol și Gnohere, să facă 3-0. Mă pedepsește Dumnezeu că l-am furat pe Vlad de la Craiova. Pot să spun că e cea mai tristă seară a mea în fotbal. Nu-mi aduc aminte să fi avut o astfel de calificare și s-o fi ratat-o. Poate cu Rădoi, atunci! Mi-a zis MM că e distrus (n. red – Vlad), e cu capul în nori! Pentru ce să-și dea demisia Dică? Ce vină are Dică atunci când Vlad bagă mingea în poartă?
Cu asta nu mai câștigăm campionat, el dansează în poartă!”, a declarat Gigi Becali, la plecarea de pe Arena Națională, la scurt timp după ce a realizat că a rămas fără cele zece milioane de euro cuvenite calificării în grupe.
Marea dezamăgire a lui Becali e legată atât de marele pot ratat, cât și de scăderea coeficientului: „Dă-i încolo de bani, mai sunt și alții, coeficientul e problema! Va fi foarte greu să ne mai calificăm în grupe. Ați văzut ce a pățit Craiova dacă nu a avut suficient? Te mânâncă balaurii! Nu mă interesează de CFR, vorbesc despre mine, asta e situația…”, a mai spus Becali înainte ca atmosfera să se încingă și fanii să-i ceară demisia lui Dică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER