Ultima prezență în Europa League? Competiția care va deveni un vis pentru români
În cazul în care CFR Cluj este eliminată astăzi de Young Boys, ar putea fi ultimul meci în a doua competiție europeană, pentru echipe din România, pe o perioadă însemnată de timp. Asta pentru că Europa League devine un vis greu accesibil românilor, din sezonul viitor.
UEFA a confirmat în urmă cu câteva zile că finala Conference League se va juca la Tirana și a publicat sistemul oficial de disputare a acestei competiții, care va începe în toamna anului viitor. Este competiția rezervată campioantelor care nu sunt între cele mai bune 15 ale Europei, inclusiv cel al României.
Liga 1 nu va mai trimite formații în preliminariile Europa League, acolo având acces doar echipe din campionatele cele mai puternice. Câștigătoarea Cupei României, precum și ocupantele locurilor doi și trei din Liga 1 vor intra în turul 2 preliminar din Conference League.
Adio, adversari cu nume! Europa League va deveni un vis pentru români
În Europa League ar mai putea ajunge doar campioana. Asta pentru că echipa ce va câștiga Liga 1 va intra în turul 1 al preliminariilor Champions League, iar o eliminare în preliminarii îi va da șansa să evolueze în preliminariile Europa League, pe tabloul echipelor eliminate din UCL.
În Conference League, adversarii de calibru vor fi o raritate. Acolo vor ajunge locurile 6 din Spania, Anglia, Germania și Italia, locul 5 din Franța sau locurile 4-5 din Portugalia. Acestea vor fi singurele contacte cu echipe din campionatele puternice, pentru echipele din Conference League.