NK Varazdin (fostă Varteks până anul trecut), ocupanta locului 11 în ultima ediție a campionatului croat, va fi adversara „câinilor” în turul III preliminar al Europa League. Cornel Țălnar a spionat-o pe Varteks în returul cu Iskra și crede că formația lui Ciobotariu trebuie să-și ia măsuri de precauție în fața unui singur jucător, veteranul atacant Vugrinec, autor a două goluri joi.
Cornel Țălnar și Adrian Alexandrescu au urmărit live adversarul lui Dinamo din turul III preliminar al Europa League. Cei doi au fost în tribună la meciul dintre NK Varazdin și Iskra, 3-1 (1-1 în tur), iar pericolul pentru echipa lui „Ciobi” a fost detectat încă din primele 20 de minute. Pericolul Vugrinec Numele său, Vugrinec, atacantul veteran al lui Varteks: „De departe e pericolul numărul 1. A înscris două goluri și a tras echipa după el. E fotbalist, restul din echipă sunt jucători”. Apoi, fostul antrenor al „câinilor” a analizat echipa pe compartimentele considerate deficitare:
Apărarea, punctul slab „În apărare sunt slabi rău. Fundașii de bandă fac doar faza de atac, urcă mult, dar pe partea defensivă sunt inexistenți. Practic, apărarea este punctul slab al echipei. E derută mare, iar asta era să-i coste și în jocul cu Iskra. Au avut noroc că moldovenii, la 2-1, au ratat o ocazie uriașă”.
Au închizători greoi „La mijloc stau bine doar pe flancuri. Cei doi mijlocași laterali pun presiune. În centru au doi închizători greoi. În atac există Vugrinec, la care trebuie să fim atenți, foarte atenți, pentru că poate specula orice. De exemplu, la golul de 3-1 a primit o pasă lungă, a preluat perfect și a rezolvat soarta calificării”.
„Nu văd cum să ne creeze probleme croații. E clar că noi suntem echipa mai bună, dar totuși trebuie să fim atenți, în special la Vugrinec”, Cornel Țălnar, fost antrenor Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER