În anii Războiului Rece a fost măcar curios cum de un mare club occidental a apelat la un antrenor din Estul comunist
Când a ajuns la Amsterdam, Kovacs n-avea niciun titlu de campion național
Propaganda comunistă l-a numit Covaci, ca pe strada din Centrul Vechi, unde pe vremuri se vindeau blugi în consignații. Pe el îl chema Kovacs, Kovacs Istvan, era cât se poate de ungur, născut în Banat, copil de oameni bogați. Propaganda comunistă i-a modificat doar numele de familie, pe cel de botez și l-a latinizat singur. În ultimii ani dinaintea războiului plecase să joace în Belgia, la Charleroi, iar Istvan a devenit Stephane, iar ulterior, Ștefan.
În 1971, anul plecării sale în Olanda, România arăta cam ca în peliculele cu Brigada Diverse. Dacii 1100, televizoare alb-negru, fuste scurte, perciuni, pantaloni evazați, pantofi femeiești cu talpă groasă și cu vârf pătrățos. De aici pornea spre Amsterdam un tip complet necunoscut celor de-acolo. Câștigase trei Cupe ale României la rând ca antrenor al Stelei, dar nici un titlu. În Europa nu trecuse niciodată în primăvară. Fusese, în tandem cu Ilie Oană, pe banca echipei naționale, de unde trebuiseră să plece amândoi după un 1-7 la Zurich.
Prieteni din copilărie și din război În acel an, Kovacs împlinea 50 de ani. Dar de ce îl alesese Van Praag, președintele marelui Ajax, deținător la zi al Cupei Campionilor, tocmai pe acest român de etnie maghiară? Ani de zile s-au făcut speculații, punându-se aducerea lui Kovacs la Amsterdam fie pe seama legăturilor evreiești (dacă Van Praag era evreu, Kovacs nu părea să fie) sau chiar masonice.
Adevărul, fără să fie simplu, era altul. În acei ani, Van Praag era prieten la cataramă cu un oarecare Gijs van Hall, primar al Amsterdamului, dar și cu un oarecare Cohen, evreu într-adevăr, tip foarte influent pe lângă primar. Acest Cohen ajunsese, tânăr fiind, în anii deportărilor, undeva în Transilvania, prin Bihor, unde legase o prietenie cu alt evreu, Berger, care copilărise împreună cu Kovacs la Timișoara și era cel mai vechi și mai bun prieten al său. La puțin timp de la ajungerea sa în Olanda, Kovacs s-a împrietenit strâns cu Van Praag. S-a spus că asta l-a ținut în funcție timp de doi ani, mai ales că prin România se bârfea că Van Praag ar fi socrul lui Cruyff. Nimic mai fals. Cruyff era însurat și încă este cu Danny Coster, iar tatăl soției sale era unul dintre oficialii clubului, dar nu însuși președintele.
Poker cu Cruyff E deja știută povestea cu Cruyff aruncându-i o pasă de 50 de metri noului său antrenor, să-l încerce, când Kovacs a oprit impecabil mingea pe exterior. Nu se prea cunoaște însă modul în care Kovacs a fost adoptat de grupul de jucători extrem de valoroși de la Ajax. Se venea cu trenul, noaptea, de la un meci, iar în cușeta sa antrenorul auzera zarvă dintr-un compartiment alăturat. Kovacs s-a dus acolo și, printr-un fum des, în acompaniament de sticle, i-a zărit pe greii echipei la un pokeraș. Pe bani, bineînțeles! N-a urlat, nu le-a dat amenzi, ci s-a așezat lângă ei. A cerut un păhărel, și-a aprins și el o țigară (fuma enorm) și s-a apucat de treabă. Peste vreo două ore, jucătorii, în frunte cu Cruyff, l-au rugat să-i cruțe, că li s-au terminat fondurile și intră în datorii. De-atunci, între vedete și antrenor s-a creat o chimie, Stephane era de-al lor, mai făcea o carte, mai fumau o țigară, dar munca era muncă.
Altă dată, Van Praag, un tip extrem de spilcuit, dar mai de modă veche, a părut deranjat de pletele anilor ’70 pe care și le lăsaseră jucătorii, în frunte cu Cruyff. În plus, Barry Hulshoff avea și-o barbă ca de călugăr. L-a luat de-o parte pe Kovacs și i-a spus: „Stephane, nu crezi c-ar trebui tunși puțin băieții ăștia? E vorba de imaginea noastră”. Iar românul i-a dat un răspuns fără drept de replică: „Dragă Jaap (așa-l chema pe Van Praag pe numele mic), eu sunt doar antrenor. Frizerul e cel cu prăvălia din colț!”
Parizer de Champs Elysees După ce-a câștigat tot ce s-a putut câștiga la Ajax, Kovacs a preluat naționala Franței. De numele său se leagă debutul lui Tresor, dar și al altor nume cunoscute, Rocheteau, Six, Dropsy, Lacombe. La Paris, Kovacs avea un birou al său, aproape de rafinatul Champs Elysees. Acolo își primea oaspeții, îi omenea cu whisky și cu țigările de care nu se despărțea niciodată. Apoi, aproape pe furiș, scotea dintr-un fișet niște parizer tăiat felii și o franzelă aburindă tocmai luată de la brutarul din colț. Nu tăia pâinea cu cuțitul ci o rupea cu mâna, invitându-și oaspetele să procedeze la fel. Cine apuca să mânânce parizer cu pâine caldă în biroul lui Kovacs putea să spună că i-a câștigat deja prietenia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER