Unai Emery, un tehnician fericit: „Am câștigat Liga Europa sezonul trecut, putem să câștigăm și acum, ar fi minunat”

Tehnicianul formației FC Sevilla, Unai Emery, a declarat, joi seară, că ar fi un lucru minunat pentru fanii echipei andaluze dacă ar reuși să câștige și în acest an trofeul Ligii Europa, după victoria de sezonul trecut, informează uefa.com.

Am întâlnit Fiorentina, o echipă foarte bună, dar am jucat foarte bine în ambele manșe. Scorul general de 5-0 este mare, dar spune multe despre cum am jucat. Putem devenit prima echipă din istorie care câștigă această competiție de patru ori. Liga Europa mi-a dat mult mie și echipei FC Sevilla. Am câștigat trofeul sezonul trecut, putem să câștigăm și acum. Ar fi un lucru minunat pentru toți fanii noștri„, a declarat Emery.

Formația spaniolă FC Sevilla, deținătoarea trofeului, s-a calificat în finala Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa italiană AC Fiorentina, cu portarul Ciprian Tătărușanu pe banca de rezerve, în manșa secundă a semifinalelor competiției. În tur, în urmă cu o săptămână, FC Sevilla s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, astfel că a câștigat întâlnirea cu scorul general de 5-0. Joi, pentru FC Sevilla au marcat Bacca ’22 și Daniel Carrico ’27.

Finala Ligii Europa, FC Sevilla – Dnepr Dnepropetrovsk, va avea loc la 27 mai, la Varșovia.

Publicat: 15 05. 2015, 11:32
Actualizat: 15 05. 2015, 11:33