Valeriu Iftime, prima reacție după ce FC Botoșani și-a aflat adversara din turul 2 preliminar al Europa League: „Suntem condamnaţi să ne calificăm!”
Valeriu Iftime, președintele lui FC Botoșani, s-a declarat mulțumit de tragerea la sorți pentru turul 2 din preliminariile Europa League. Moldovenii o vor înfrunta, pe teren propriu, în manșă unică, pe KF Shkendija, formația din Macedonia de Nord.
Finanțatorul botoșănenilor se arată încrezător și consideră că echipa sa nu are altă opțiune decât calificarea în turul 3 al competițiilor.
Valeriu Iftime, încrezător că FC Botoșani se poate califica în turul 3 din preliminariile Europa League
Oficialul crede că este un avantaj că FC Botoșani va juca meciul pe teren propriu, în manșă unică, deși asta poate însemna o presiune uriașă pe jucători.
„Sunt foarte bucuros că jucăm acasă şi jucăm cu o echipă pe care putem să o batem. Devine o presiune pentru noi că jucăm acasă. Devine o sarcină importantă să ne calificăm în turul al treilea. Noi trebuie să ne calificăm, dacă nu ne calificăm, e o problemă mare. Suntem condamnaţi să ne calificăm. E ca o finală, trebuie să mergem în turul 3. E o echipă accesibilă”, a declarat Valeriu Iftime la Digisport.
Meciurile din turul 2 preliminar se vor juca într-o singură manșă, pe 17 septembrie.
Valeriu Iftime a dublat primele jucătorilor
Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre calificarea echipei în turul II preliminar al Europa League.
FC Botoșani a câștigat meciul cu FC Ordabasy, scor 2-1, în primul tur preliminar al Europa League și ar putea întâlni Tottenham sau AC Milan în runda următoare.
Patronul clubului din Botoșani a dezvăluit că a fost impresionat de bucuria din vestiar a jucătorilor lui Marius Croitoru, motiv pentru care a decis să dubleze primele pentru calificarea în turul II preliminar.
„M-am răzgândit, nu îl mai așteptăm pe Mourinho. Să ne dea Dumnezeu o echipă mai accesibilă. Mi-aș dori, poate, Rangers. E un singur meci, nu prea contează cât ești de bun, dar nici să vină Arsenal că s-ar da peste cap Botoșaniul.
Nu pregătesc prime speciale, dar avem prime pentru fiecare meci. Aseară mi-au dublat prima. Când am intrat peste ei în vestiar și dansau pe mese, ce era să fac?”, a spus Valeriu Iftime, la ProSport Live.