Președintele clubului FC Vaslui, Constantin Zotta, crede că absențele lui Wesley și Temwanjera vor conta enorm în plan ofensiv și spune că misiunea cea mai dificilă pentru Viorel Hizo va fi motivarea jucătorilor săi pentru meciul decisiv cu Sporting.
„Va fi dificil pentru noi să jucăm fără Wesley, dar trebuie să obținem un succes pentru a ne califica în primăvara europeană. este greu de motivat echipa înaintea unui astfel de meci, dar jucătorii trebuie să înțeleagă faptul că au ajuns până la un nivel și că mai sus decât ei au ajuns și echipe mai puțin valoroase.
Am greșit că am grăbit recuperarea lui Temwanjera, poate dacă o luam mai ușor acum era apt pentru meciul cu Sporting. El reprezintă 30 la sută din forța noastră ofensivă, pentru că știe foarte bine relațiile de joc cu tripleta de aur. Poate fi un avantaj că Sporting și-a lăsat jucători de bază acasă, dar în locul lor pot apărea anonimi de mare valoare, pe care noi să nu știm de unde să-i luăm” a spus Zotta la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER