Adrian Porumboiu, fostul arbitru și finanțator al echipei SC Vaslui, a oferit verdictul în faza care a „îngropat” calificarea echipei CFR Cluj în optimile de finală ale Europa League.
CFR Cluj s-a bucurat degeaba la golul marcat de către Adrian Păun în minutul 88 al partidei retur cu Sevilla din șaisprezecimile Europa League. Arbitrul a consultat VAR și a anulat golul pe motiv de henț la Traore.
„Henţul e evident. Arbitrul nu avea cum să îl vadă, dar adevărul nu putea fi ascuns de cei din camera VAR. A fost subtilă atingerea… Pe drept, putea să se califice CFR. A făcut un meci excepţional.
La nivelul ăsta, cu locul 4 în Spania, e chiar extraordinar.
Faza aceea, cum o potriveşte cu mâna, dacă era un pic mai atent Traore, poate că nu o atingea. Dar nu îi poţi reproşa, că el a dat pasa apoi. E şi gol de portar…
Se vede că arbitrul vine dintr-un campionat slab, nu e un arbitru de top din Europa, dar nu poţi să spui că a influenţat decisiv meciul. Repet, mare păcat”, a spus Adrian Porumboiu, pentru ProSport.
A fost un retur de coșmar pentru Dan Petrescu și echipa sa. Antrenorul CFR-ului a făcut crize de nervi după anularea golului, a protestat la decizia luată prin intermediul arbitrajului video și a fost avertizat de către arbitru. De asemenea, Mihai Bordeianu a văzut al doilea galben în prelungiri și a lăsat-o pe CFR Cluj în zece oameni.
Campioana României a fost la doar un gol distanță de o calificare istorică în optimile de finală ale Europa League, dar VAR-ul și hențul lui Traore s-au opus acestei performanțe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER