Vești excelente pentru Gigi Becali! Am aflat ce se pregătește înaintea duelului de gală dintre FCSB și Manchester United din Europa League: „E ca în Spania și Anglia!”. EXCLUSIV

Gazonul de pe Arena Națională a intrat într-o nouă „eră”, iar cei care se ocupă de mentenanța acestuia dau asigurări că acesta va arăta foarte bine și la ora disputei dintre FCSB și Manchester United.

După concertele din această vară care au avut loc pe cel mai mare stadion al țării, Arena Națională va găzdui joi primul meci al roș-albaștrilor în noul format din Europa League, contra letonilor de la Riga.

Cum va arăta gazonul la super meciul dintre FCSB și Manchester United: „Să arătăm că putem fi la nivelul lor!”

Noul gazon ar trebui să arate excelent chiar și în luna ianuarie, atunci când FCSB o va întâlni pe Manchester United. Este de așteptat ca temperatura să fie una foarte scăzută la ora meciului și chiar să ningă, însă cei care s-au ocupat de terenul de pe Arena Națională sunt optimiști.

Cel mai așteptat meci al roș-albaștrilor din Europa League se va juca la finalul lunii ianuarie și ar putea să cântărească mult în lupta pentru calificarea în faza următoare a competiției.

„Terenul trebuie să fie la un nivel foarte ridicat și așa se va întâmpla inclusiv pe 30 ianuarie, atunci când FCSB o va întâlni pe Manchester United. Deși este atunci perioada de iarnă, nu o să fie probleme. Atunci se face și mentenanța. Trebuie să arătăm și noi că putem să fim la nivelul lor”, ne-a mărturisit Stelian Dia.

Terenul de pe Arena Națională, comparat cu cele din Premier League și La Liga: „Se aseamănă!”

Gazonul care va fi inaugurat joi seamănă cu cele pe care se joacă meciurile de fotbal din Spania și Anglia, după cum a subliniat Stelian Dia.

Tot procesul a durat mai puțin de două săptămâni și este de așteptat ca oamenii lui Charalambous și Pintilii să aibă parte de condiții foarte bune la partida cu Riga. Victoria este singura variantă pentru FCSB, care întâlnește teoretic adversarul cel mai accesibil din Europa League.

Dacă totul decurge normal, atunci actualul gazon ar trebui să reziste timp de un an. Este de așteptat ca și în vara lui 2025 să fie multe evenimente notabile pe Arena Națională, în perioada în care nu avem parte de meciuri în Superliga și în cupele europene.

„Fiecare stadion are un specific propriu, un microclimat specific, în funcție de mărime, de poziția tribunelor și a amplasamentului. Gazonul natural se folosește mai rar acum. Am instalat un gazon hibrid pe Arena Națională, cu rezistență la tracțiune. De la Campionatul European am avut doar gazon hibrid. Se aseamănă cu cele din Spania, Anglia și Franța, fiind un gazon ranforsat.

În total, procesul de schimbare a gazonului a durat 12 zile. Echipele mari din Europa au doar gazon hibrid și de obicei le schimbă în fiecare an. De exemplu, același furnizor a fost implicat la Bayern, Sibiu și Craiova. Se pot juca multe meciuri pe termen scurt, la patru zile. Am înțeles că și Dinamo va juca aici meciurile mai importante, vin și meciurile echipei naționale a României din Liga Națiunilor. Acum, condițiile meteo permit refacerea rapidă a gazonului, în comparație cu ceea ce se întâmplă în luna iulie, de exemplu”, a mai afirmat Stelian Dia, care s-a ocupat și de gazonul de pe arena „Arcul de Triumf”.

Suprafața de joc de 8.500 mp a fost înlocuită cu un gazon nou, de tip hibrid, la standardele impuse de UEFA. Soluția tehnică folosită a presupus instalarea unui gazon natural premium, urmată de ranforsarea acestuia cu fibre polimerice până la o adâncime de 12 cm, și este superioară din punct de vedere tehnic față de cea a carpetei hibride” – Nicușor Dan, primarul Capitalei

Publicat: 25 09. 2024, 10:00