Astra a reușit să câștige cu Alkmaar, scor 3-2, într-unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din Europa League. Giurgiuvenii au fost conduși cu 2-0 după 13 minute, dar au făcut 3-2 până la pauză. Valerică Găman atrage însă atenția asupra erorilor din defensivă.
După minutul 13, drumul Astrei în Europa League părea să se fi oprit în play-off. Jucătorii lui Șumudică au revenit însă senzațional și au făcut 3-2 chiar înainte de pauză. Giurgiuvenii au mai ratat câteva ocazii și în partea a doua, dar mingea n-a mai intrat în poartă. Dincolo de entuziasmul rezultatului, Găman atrage atenția asupra erorilor din defensivă.
„Ne bucurăm că am întors și am avut tăria de caracter să revenim. A doua repriză a fost o cu totul altă partitură. S-a văzut oboseala, dar ne pare rău că n-am reușit să marcăm macar un gol în a doua repriză. Nu se pune problema de concentrare. Controlam jocul în momentul în care am primit priumul gol, dar am pierdut o minge și am fost taxați.
E bine când se termină cu bine, dar trebuie să învățăm din aceste greșeli. E mult spus că suntem calificați. Nu e jucat nimic. Avem un avantaj minor, cred eu. Sperăm însă să nu înscrie. Important e să mergem acolo și să marcăm. Dacă mergem să ne apărăm, nu o să avem nicio șansă”, a declarat Valerică Găman la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER