Vaslui a învins liderul grupei, Sporting Lisabona, cu 1-0 și poate spera acum la o calificare în primăvara europeană.
Comentând succesul echipei sale, președintele Cosntantin Zotta, îi felicită pe jucători, accentuând faptul că s-au impus în fața unui lot portughez mult mai valoros.
„Sper că am cules azi roadele muncii. Acești băieți minunați s-au dăruit și au jucat la sacrificiu. Sunt mândru că sunt alături de ei, sper să nu ne oprim aici. Au învins un adversar superior.
Este o seară minunată pentru noi. Trebuie să ne revenim repede, luni avem un meci la Mediaș, un meci foarte important pentru noi.
Era normal să ne fie frică, Sporting este o echipă foarte bună, cu jucători rapizi, foarte valoroși. În partida din această seară au avut o singură fază de poartă. Cu o victorie la Piatra-Neamț, cu Lazio, suntem calificați.
Băieții au demonstrat că putem reuși să învingem și fără Wesley. Și în grupe ne-am calificat fără brazilian.
Nu au fost foarte mulți suporteri, dar cei care au participat la acest spectacol au fost niște fani inimoși. Sunt surprins că vedem stadioane goale, asta reflectă imaginea actuală a fotbalului românesc”, a declarat Zotta la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER