VIDEO Cel mai frumos gol al serii europene de joi nu e al lui Grozav. Lazzari a uimit cu o reușită de la 50 de metri
Udinese s-a calificat în play-off-ul care permite accederea în grupele Europa League după ce i-a zdrobit pe bosniacii de la Siroki Brijeg cu 7-1 la general. În returul de pe Stadio Friuli a fost 4-0, iar unul dintre golurile partidei a fost absolut memorabil.
Este vorba despre reușita lui Andrea Lazzari, care poate concura lejer la titlul de cel mai frumos gol al competiției: șut din jumătatea proprie, cu efect, direct în plasa porții adverse, părăsită de portarul Bilobrk. Punctul semnat de mijlocaș a reprezentat și descătușarea lui Udinese. dacă până în minutul 81 scorul era 1-0 (Di Natale ‘9), după golul lui Lazzari s-a mai marcat de două ori până la final, Basta (86) și Vydra (90+4), autorii reușitelor.