Etapa a patra a fazei grupelor în Europa League a propus iubitorilor fotbalului o nouă serie de goluri fabuloase și memorabile.
Pe aproape toate stadionele Europei, unde s-au jucat meciuri internaționale, s-au înscris menite să facă parte din videoteca celui mai exigent microbist.
Fie că au venit grație unei execuții personale de excepție sau în urma unor gafe incredibile ale adversarilor, super-reușitele din Europa League au încântat toți iubitorii „sportului rege”.
Valadzko, de la BATE Borisov, a izbutit o execuție incredibilă de la 30m, în partida AEK Atena – BATE Borisov. Pires a reușit și el să înscrie un gol de generice, în Villareal – Lazio, în timp ce Odjidja a punctat în minutul 74 al meciului Partizan – Brugge, printr-un trasor de la 35 de metri.
Formația lui Mircea Lucescu și-a asigurat calificarea în „primăvara europeană” după ce a invins pe Toulouse cu 2-0, Șahtior aflându-se la a patra victorie din tot atâtea posibile în Europa League.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA GOLUL LUI ODJIDJA, ÎN PARTIZAN – BRUGGE
CLICK AICI PENTRU A VEDEA GOLUL LUI PIRES, ÎN VILLAREAL – LAZIO
CLICK AICI PENTRU A VEDEA GOLUL LUI VALADZKO, ÎN AEK ATENA – BATE BORISOV
CLICK AICI PENTRU A VEDEA GOLUL LUI YADIN, ÎN RAPID VIENA – HAPOEL TEL-AVIV
CLICK AICI PENTRU A VEDEA AUTOGOLUL LUI TIOTE, ÎN TWENTE – SHERIFF
CLICK AICI PENTRU A VEDEA GOLURILE CALIFICĂ‚RII LUI ȘAHITOR, ÎN MECIUL CU TOULOUSE
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER