VIDEO** „Dacă ne-am califica în primăvara europeană, am fi din nou eroi”

This browser does not support the video element.

Eroul lui Dinamo de la Liberec, portarul Florin Matache, a declarat că a fost foarte aproape de a apăra mai multe lovituri de departajare, iar frustrarea atingea cote maxime atunci când nu izbutea acest lucru. Goalkepper-ul "Câinilor" a dezvăluit că a urmărit caseta meciului cu Slovan și a trecut prin aceleași emoții ca pe teren. Matache declară că partida din Cehia a fost cel mai important meci din cariera sa.

"Am atins de trei ori mingea inainte sa apar penalty-ul, simteam ca innebunesc. Îmi plac penalty-urile. Pur si simplu imi aleg un colt și plec pe el. Toată lumea m-a încurajat înainte de loviturile de departajare. M-am uitat la casetă după meci, la penalty-uri, și trăiam aceeași senzație pe care am avut-o și in timpul meciului. Am depășit acel moment în care Zicu a ratat penalty-ul, dar și cei de la Liberec au avut trac. Dacă fanii ar fi putut alege, ar fi ales o victorie în Ghencea, în detrimentul unei calificări la Liberec. Meciul de la Slovan a fost cel mai frumos din cariera mea" , a declarat Florin Matache la videochat-ul ProSport

"Dacă ne-am califica în primăvara europeană, am fi considerați eroi"

Matache a comentat și grupa în care a fost repartizată în Europa League, spunând că indiferent de valoarea echipelor, toți își vor dori să se califice. O calificare din grupe, ar reprezenta o mare performanță pentru Dinamo, în opinia portarului dinamovist.

"Sunt niște adversari foarte puternici cei din grupa de Europa League. Sturm Graz pare cel mai accesibil, dar toate echipele vor juca la calificare. Va fi foarte greu fără suporteri. Ar fi o performanță să ajungem în primăvara europeană. Am fi declarați din nou eroi"

"Naționala e un vis pentru mine"

Florin Matache a declarat că i-a apreciat foarte multe pe Toldo și pe germanul Oliver Kahn, iar în acest moment brazilianul Julio Cesar îi se pare cel mai în formă goalkepper. În ceea ce privește o convocare la lotul național, Matache afirmă că deocamdată naționala este un vis pentru el

"Julio Cesar cred că este cel mai în formă în acest moment. Primul meu model a fost Toldo, apoi pe locul doi, Kahn. Naționala e un vis pentru mine. Am 27 de ani, nu este nicio grabă."

Urmărește în fiecare luni, de la ora 13:00  videochat-ul Prosport moderat de Daniel Marton.
 

Publicat: 31 08. 2009, 14:16
Actualizat: 31 08. 2009, 18:54