Dinamo poate răsufla ușurată însă numai pe jumătate. Milan Baros, atacantul lui Galatasaray Istanbul, va lipsi până la finalul anului anunță site-ul UEFA și, evident, va rata și duelul contra câinilor, de săptămâna viitoare.
Atacantul ceh s-a accidentat în debutul meciului pe care gruparea cim-bom a disputat-o în weekend împotriva rivalei de moarte, Fenerbahce, pe Șükrü SaracoĂŸlu (formația lui Daum s-a impus cu 3-1). În minutul doi al meciului, vârful Galatei a căzut ca secerat după un contact cu Emre. Verdictul a fost dur – fractură la al doilea și al treilea metatars de la piciorul stâng.
Totuși, formația alb-roșie nu poate să se declare pe deplin mulțumită de această absență, deoarece în partida de pe 5 noiembrie vor da din nou peste ‘coșmarul’ Shabani Nonda, autorul unei duble în meciul de pe Ali Sami Yen (în tur Milan Baros a fost menajat de Rijkaard pentru duelul cu marea rivală).
Baros înscrisese 20 de goluri în sezonul trecut, fiind golgheterul echipei. În acest sezon, a punctat de 5 ori în primele 9 etape de campionat și de 2 ori în Europa League.
Shabani Nonda are și el un procentaj excelent în tricoul formației din Istanbul. Sosit în 2007 pe Bosfor, atacantul din Burundi a marcat de 22 de ori în cele 53 de partide disputate. VEZI AICI INTRAREA LUI EMRE ASUPRA LUI BAROS, CARE A DUS LA ACCIDENTAREA CEHULUI.FOTBALISTUL LUI FENER NU A FOST SANCȚIONAT NICI MĂ‚CAR CU GALBEN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER