Pandurii a debutat cu o înfrângere în grupele Europa League. Gorjenii au fost învinși de Dnepr, într-un meci în care ucrainenii l-au avut pe teren și pe fostul jucător al Pandurilor, Alexandru Vlad. Fundașul stânga a declarat după meci că a fost un moment delicat, dar că speră ca Pandurii să se califice în primăvară.
„Am reușit să ne impunem, sunt fericit. A fost un moment delicat pentru mine, dar mă bucur că am trecut cu bine. Eu sper că voi juca din ce în ce mai bine. Nu mă interesează ce a făcut Fiorentina, mă interesează ce facem noi. Mi-ar părea rău să nu se califice Pandurii”, a spus Vlad la Sport.ro
Vlad se vede deja calificat în primăvară
„Pandurii este o echipă foarte bună, arțăgoasă, le-am spus colegilor ce ne așteaptă. Dacă Pandurii o să joace bine, o să muncească, sper să meargă alături de noi în primăvară. Mă gândesc și la națională, dar mai întâi trebuie să joc”, a mai spus Vlad.
Pandurii Târgu Jiu a debutat cu o înfrângere în sezonul 2013/2014 al Ligii Europa, după ce a fost învinsă, joi, pe Cluj Arena, cu scorul de 1-0 (1-0), de formația ucraineană Dnepr Dnepropetrovsk, în prima etapă a grupei E a competiției.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Rotan, în minutul 38, care a reluat din 3 metri o minge centrată din corner de Konoplianka.
Pandurii Târgu Jiu: Stanca – Ungurușan (Paulinho ’75), Erico, Paraskevas, Momcilovici – Anton, Breveeld (Distefano ’64) – Buleică, Eric, Nicoară (Ciucur ’55) – Adrovici. Antrenor: Cristian Pustai.
Dnepr Dnepropetrovsk: Boiko – Fedețki, Mazuch, Șeberiașko, Al. Vlad – Bruno Gama (Selezniov ’46), Kankava, Rotan, Konoplianka (Șakov ’85) – Zozulia (Kulakov ’88), Matheus. Antrenor: Juande Ramos.
Cartonașe galbene: Erico ’12, Ungurușan ’15, Adrovici ’71, Ciucur ’78, Paulinho ’86 / Rotan ’31, Șakov ’90+4.
Arbitri: Sascha Kever (central) – Raffael Zeder, Devis Dettamanti (asistenți) – Sascha Amhof, Pascal Erlachner (asistenți suplimentari) – Charles Helbling (rezervă) – toți Elveția.
Observatorul pentru arbitri este italianul Matto Trefoloni, iar delegatul UEFA, Velid Imamovici (Bosnia-Herțegovina).
Etapa următoare programeză, la 3 octombrie, de la ora 22.05, meciurile Pacos Ferreira – Pandurii Târgu Jiu și Dnepr Dnepropetrovsk – AC Fiorentina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER