Wesley a fost suspendat 4 etape de UEFA!** „Sunt șanse să i se reducă pedeapsa! E la prima abatere”
Wesley Lopez, mijlocașul celor de la FC VaSlui, a fost eliminat în minutul 38 al partidei cu Sporting Lisabona din grupele Europa League pentru lovirea adversarului fără minge.
Reacția sa nervoasă la adresa jucătorului lui Sporting, Joao Pereira, i-a atras imediat cartonașul roșu din partea arbitrului, iar UEFA a dat astăzi o decizie în cazul său. Wesley nu va putea evolua pentru Vaslui în următoarele 4 partide internaționale, ceea ce înseamnă că brazilianul ratează toate meciurile din grupa D.
Vaslui mai are de jucat partidele retur cu Sporting și Lazio, ambele pe teren propriu, precum și meciul din deplasare cu FC Zurich. După trei etape disputate în cadrul fazei grupelor din Europa League, trupa moldavă se află pe locul 2 în clasamentul grupei D, cu un total de 2 puncte.
„Vom face apel. Wesley a fost provocat, a fost lovit cu palma peste cap. A cedat nervos, sunt șanse să i se reducă pedeapsa, fiind la prima abatere”, a declarat Constantin Zotta, director general FC Vaslui.