Wesley Lopes, atacantul lui FC Vaslui, a jucat până acum în cinci țări, printre care și Elveția, unde a întâlnit-o și pe adversara de azi din Europa League, FC Zürich. Se întâmpla în perioada în care a îmbrăcat tricoul lui Grasshopper, în sezonul 2006-2007.
Brazilianul a jucat 16 partide pentru „lăcuste” și a reușit să marcheze un singur gol. Wesley este singurul fotbalist din lotul lui Viorel Hizo care a evoluat împotriva adversarei de mâine, vicecampioana Elveției, FC Zürich, dar nu a reușit să marcheze niciun gol, cele două partide la care a participat terminându-se 0-0 și 0-2. Sud-americanul speră ca mâine-seară să-și continue evoluția bună din ultimele partide, pentru că vrea să marcheze în poarta elvețienilor și să aducă prima victorie a Vasluiului în grupele Europa League.
A jucat și în Primera Division Bijuteria lui Porumboiu, Wesley Lopes, a jucat în cariera sa la nu mai puțin de zece cluburi de pe trei continente. El și-a început cariera de fotbalist profesionist cu un transfer la Suwon Bluewings, în Coreea de Sud, unde a stat șase luni, dar nu a reușit să se acomodeze la rigorile fotbalului asiatic și a revenit în Brazilia, la Fortaleza. În 2003, ajunge pentru prima dată în Europa, în Portugalia, la Penafiel, unde a reușit două sezoane foarte bune, care l-au propulsat în Primera Division, la Deportivo Alaves. Dar Wesley traversează cea mai bună perioadă din cariera sa la FC Vaslui, pentru care a reușit să marcheze 36 de goluri în 84 de partide, devenind, alături de Sulejman Demollari, cel mai bun marcator străin din România.
10 sunt echipele la care a jucat Wesley: Ponte Preta, Fortaleza, Suwon, Penafiel, Alaves, Guimaraes, Grasshopper Zurich, Pacos Fereira, Leixoes, FC Vaslui
5 sunt țările în care a evoluat până în prezent atacantul sud-american: Brazilia, Coreea de Sud, Spania, Elveția și România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER