Zenitul lui Lucescu a distrus-o pe AZ Alkmaar în Europa League, scor 5-0! Trupa lui Il Luce, 28 de goluri în ultimele 7 meciuri
Zenit Sankt Petersburg rămâne neînvinsă sub comanda lui Mircea Lucescu, iar în Europa League domină autoritar o grupă din care mai fac parte AZ Alkmaar, Dundalk și Maccabi Tel Aviv.
După revenirea incredibilă din prima rundă, Zenit a câștigat și partida din a doua etapă, cu AZ Alkmaar, scor 5-0. Kokorin a deschis scorul în minutul 26, după o fază superbă în care Giuliano a lăsat mingea să-i treacă printre picioare pentru a ajunge la atacantul rus. Giuliano a făcut 2-0 imediat după reluarea partidei (48), iar din acest moment elevii lui Lucescu au început să joace pentru spectatori. Kokorin a reușit dubla în minutul 59, Cristito a transformat un penalty în minutul 66, iar Shatov a închis tabela cu 10 minute înainte de final.
Cu șase puncte din tot atâtea posibile, Zenit ocupă primul loc în Grupa D, din Europa League, fiind urmată surprinzător de irlandezii de la Dundalk, care au strâns 4 puncte după partidele cu AZ Alkmaar (1-1) și Maccabi Tel Aviv (1-0).
28 de goluri a înscris Zenit în ultimele 7 partide jucate în toate competițiile
Zenit – AZ Alkmaar 5-0
Au marcat: Kokorin 26′, Giuliano 48′, Kokorin 59′, Criscito 66′ – penalty, Shatov 80′.
Zenit: Lodygin – Smolnikov, Neto, Lombaerts, Criscito – Mak (Djordjevic 69′), Witsel, Garcia (Mauricio 63′), Giuliano – Dzyuba (Shatov 63′), Kokorin. Antrenor: Mircea Lucescu.
Alkmaar: Rochet – Lewis, van Eijden, Vlaar (Rienstra 57′), Haps – van Overeem, Luckassen, Wuytens, dos Santos Souza (Bel Hassani 73′) – Friday, Weghorst (Seuntjens 27′). Antrenor: John van den Brom.