Zicu: „E o performanță frumoasă, dar nu mi-aș mai dori o astfel de calificare!”
Ianis Zicu era în delir după calificarea fantastică obținută de Dinamo, în fața lui Slovan, dar recunoaște că nu ar mai vrea niciodată să obțină un succes atât de dramatic. În condițiile în care el a fost singurul jucător din tabăra alb-roșie care a ratat la loviturile de departajare, tensiunea pe care a resimțit-o atacantul este ușor de anticipat.
Câinii au fost extrem de motivați și marele avantaj al lor a fost că nu au făcut un scop în sine din a obține scorul de 3-0.
"Toată echipa și-a dorit enorm să câștige, nu ne-am gândit la 3-0, ci doar să câștigăm. Am ajuns repede la 3-0 și atunci am sperat să ducem meciul la penaltiuri. E frumoasă clificarea, dar nu mi-aș mai dori o astfel de calificare", a declarat Zicu, conform Sport.ro