Zicu e sigur: **”Trecem de grupe, dar ne batem și la titlu!”
Dinamo a găsit antidotul pentru a trece de grecii de la Pao. Cel
puțin așa crede Ianis Zicu, care susține că verzii au fost întorși
pe toate fețele în ședințele video. Moralul bun după partida de la
Graz îi duce pe câini mai aproape de primăvara Europeană, iar
mijlocașul mizează pe o victorie și contra grecilor.
„Am văzut multe meciuri ale lui Panathinaikos, o echipă
foarte bună. Vom trata meciul cu maximă seriozitate. O victorie
ne-ar aduce tot mai aproape de îndeplinirea obiectivului. Avem un
moral bun pentru că am câștigat meciul cu Graz„, crede
mijlocașul lui Dinamo.
În anul 2003 Ianis evolua la Inter, unde era coleg cu Karagounis,
fotbalist care îi va fi adversar mâine, în partida transmisă în
direct de ProTV, de la ora 22:00. Mijlocașul lui Bonetti este
convins că grecii sunt extrem de puternici, asta datorită forței
grupului ci nu a valorilor individuale: „Am fost colegi
timp de trei luni, e un jucător foarte valoros, nu degeaba Grecia a
câștigat Europeanul cu el în echipă. Însă, acum nu trebuie să-l
blocăm doar pe el, ci întreaga echipă„.
Dinamo merge pe toate fronturile, campionat, cupă, cupele europene,
dar asta nu face decât să îi motiveze și mai mult: „Toate
obiectivele sunt greu de realizat, dar noi trebuie să fim foarte
concentrați la toate meciurile, mai ales în campionat, unde am
pierdut deja multe puncte. Personal, cred că vom ajunge și în
primăvara europeană, dar ne vom bate și la campionat„