EXCLUSIV | Momentele în care Fernando Torres nu ținea cont de nimeni. Și de nimic! Secretele lui „El Nino”, dezvăluite de unul dintre cei mai tehnici fotbaliști români

This browser does not support the video element.

Prezent în emisiunea ProSport LIVE, fostul mijlocaș al lui Dinamo și Atletico Madrid, Cătălin Munteanu, a vorbit despre fostul său coleg de la formația madrilenă, Fernando Torres, produs al academiei actualei câștigătoare a Europa League.

Ajuns la 34 de ani, Fernando Torres era recunoscut de fanii spanioli pentru „obiceiul” său de a dribla portarul în postură de unul contra unul. Cel poreclit „El Nino” a marcat un gol important prin același procedeu, cel din semifinala Ligii Campionilor împotriva Barcelonei, pe vremea când acesta evolua la Chelsea. Cu golul său, formația londoneză și-a asigurat prezența în finală, împotriva celor de la Bayern Munchen:

Cătălin Munteanu a remarcat calitatea jucătorului încă de pe vremea când acesta avea 19 ani și se duela de la egal la egal cu actualul tehnician al lui Atletico, Diego Simeone: „Atunci el era la început de carieră, era foarte tânăr. De atunci se vedea calitatea, răutatea, chiar dacă avea 18-19 ani se ciocnea cu Simeone și cu Burgos ca și cum era deja un veteran”, a spus Cătălin Munteanu la ProSport LIVE.

În prezent, Fernando Torres evoluează la formația japoneză Segan Tosu. Un trofeu Europa League a cucerit acesta alături de Atletico, la ultimul său sezon în tricoul echipei madrilene. O Ligă a Campionilor și un trofeu Europa League a cucerit Fernando Torres alături de Chelsea. Cu naționala Spaniei, acesta și-a trecut în palmares o Cupă Mondială și două Campionate Europene.

Publicat: 09 10. 2018, 11:38
Actualizat: 09 10. 2018, 12:32