Cristi Vlad (41 de ani), președintele echipei Petrolul Ploiești, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre performanțele pe care le poate realiza Adrian Mutu (40 de ani) în cariera de antrenor. Oficialul prahovenilor l-a cunocut pe fostul decar și este convins că va reuși, așa cum a făcut și din postura de fotbalist. Îl dă ca exemplu pe Zidane, care a bifat peformanțe remarcabile pe ambele planuri.
Vlad are și un mic reproș la adresa lui Mutu. Consideră că ar fi trebuit să înceapă de la copii și juniori și nu direct în Liga 1, așa cum a procedat când a dat curs ofertei venite de la FC Voluntari. „Eu pentru Adi mi-aș fi dorit să înceapă de undeva de jos, unde presiunea nu e foarte mare. Probabil de asta a ales acum echipa U21 a lui Al-Wahda, pentru a-și forma limbajul, pentru a-și forma niște lucruri și a trasa niște idei. Eu îi doresc mult succes și să ajungă un antrenor la fel de mare cum a fost și ca jucător. Eu cred că foarte greu va mai ajunge un jucător român să marcheze peste 100 de goluri în Serie A, foarte greu. Nu trebuie să fi fost neapărat un mare fotbalist ca să ajungi un mare antrenor.
Zidane, de exemplu a reușit. Nu mai vorbim de jucătorul Zidane și apoi de antrenorul Zidane cu nenumărate trofee. Cred că sunt excepțiile de la regulă„, a declarat Vlad la ProSport Live.
Adrian Mutu a pregătit-o pe FC Voluntari în perioada aprilie – iunie 2018, iar ulterior a preluat echipa sub 21 de ani a lui Al-Wahda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER