EXCLUSIV | Sfat pentru Mircea Lucescu: „Să se odihnească, să se ocupe de nepoți”! La 73 de ani, „Il Luce” e la un pas de a fi demis de la naționala Turciei și ar putea spune stop carierei de antrenor

This browser does not support the video element.

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român, e acum selecționerul Turciei, dar rezultatele sunt nefaste. „Ienicerii” au retrogradat în în al treilea eșalon valoric al Ligii Națiunilor și omului de pe banca tehnică i se cere demisia. Ciprian Marica, unul dintre „copiii de suflet” ai lui „Il Luce” a vorbit la ProSport LIVE despre situația creată și crede că am putea asista la o retragere.

„E supărat, nu are chef de nimeni și de nimic. Mă așteptam să-i fie greu, știu și sunt convins că e un super antrenor, dar ca selecționer e cu totul altceva și nu mai fusese în acestă poziție de mulți ani. Nea Mircea voia o schimbare, dar nu ai timp la națională…când să faci o schimbare, când să aduci suflu nou?”, a spus Marica la ProSport LIVE.

Fostul atacant al lui Șahtior, unde a lucrat sub comanda lui Lucescu, a continuat. „A acceptat o provocare care din păcate nu ia ieșit. E la o vârstă la care are tot dreptul să se odihnească, să se ocupe de nepoți. Dar, nu cred că va face asta, așa cum îl știu”, a declarat actualul conducător al celor de la Farul.

Ciprian Marica a vorbit și despre episodul neplăcut de la conferința de presă susținută după eșecul Turciei și fața Suediei, 0-1, când în formă de protest ziariștii nu i-au pus întrebări. „Nea Mircea are răspuns la orice, la experiența lui. E uns cu toate alifiile, e greu să-l închizi, să-i găsești antidotul”, a declarat acesta la ProSport LIVE.

În Turcia, alături de Galatasaray, Lucescu a câștigat campionatul în 2001 – 2002  și Supercupa Europei în 2000, iar pe banca lui Beșiktaș și-a trecut în palmares un titlu în 2002 – 2003.

 

 

Publicat: 19 11. 2018, 12:54
Actualizat: 19 11. 2018, 14:32