Dinamo a câștigat Supercupa României în vara lui 2012, împotriva lui CFR Cluj, iar unul dintre cei mai buni jucători de pe teren a fost senegalezul Issa Ba. Meciul s-a terminat 2-2 după 120 de minute, iar „câinii” s-au impus la loviturile de departajare. Venit cu numai câteva săptămnâni în urmă de la Gaz Metan Mediaș, Ba, s-a integrat bine la Dinamo încă din primul meci. Totuși, desele probleme medicale cu care acesta s-a confruntat în restuls ezonului, i-au determinat pe conducători să-i rezilieze contractul.
Mijlocașul a fost și el de acord, mai ales că oficialii din „Ștefan cel Mare” a întârziat cu mai mult de trei luni să-i achite salariul. În consecință, Issa a sperat că va prinde alt angajament, dar, în ciuda faptului că a negociat cu mai multe echipe din China nu a ajuns cu nici una la un numitor comun. În prezent, jucătorul se antrenează alături de locul secund din Senegal, Jaraaf de Dakar, fără a dori însă să se și legitimeze la echipa africană. Mai ales că este foarte posibil ca, începând cu sezonul viitor, să joace în campionatul Danemarcei.
Jaraaf de Dakar se află în prezent pe locul doi în clasament, dar echipa din capitala Senegalului are în palmares 25 de trofee interne: 11 titluri și 14 Cupe. Interesant este că acolo și-a început cariera un alt fost dinamovist, Ousmane N”Doye, dar și Papa Boumba Diop, mijlocașul care a marcat golul istoric de la meciul de deschidere al CM 2002: Franța – Senegal 0-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER