Gareth Bale (30 de ani) spera să plece în perioada de transferuri de la Real Madrid, dar din păcate acest lucru nu s-a întâmplat. Recent, mijlocașul a oferit o declarație prin care dă de înțeles că îi pare rău că a rămas la fosta campioană a Europei. Sezonul trecut a intrat în gura fanilor pentru evoluțiile slabe.
Nici relația cu antrenorul Zinedine Zidane nu este una excelentă. Între cei doi există un conflict de ceva timp. „Cred că am fost făcut țap ispășitor, mai mult decât orice. Nu o voi lua personal, deși poate nu este tocmai corect. Nu pot spune că sunt fericit, dar joc. Când trebuie să joc, sunt un profesionist și mereu voi da tot ce pot, indiferent de echipa de club sau cea națională.
Sunt sigur că vor mai fi probleme, să fiu sincer. Cred că trebuie să vorbiți cu cei de la Real Madrid despre asta, este o chestiune între mine și ei, și va trebui să ajungem la o concluzie„, a declarat galezul. În perioada recentă, presa internațională a speculat faptul că Gareth Bale este foarte aproape de a semna cu formația Jiangsu Suning, antrenată de Cosmin Olăroiu. Totuși, tratativele s-ar fi oprit după ce Real Madrid ar fi solicitat o sumă de transfer mai mare.
Gareth Bale se află din 2013 la Real Madrid, când a fost adus de la Tottenham, pentru o sumă record la acea vreme, de 101 milioane de euro. Fotbalistul din Țara Galilor a strâns 234 de meciuri și 104 goluri pentru madrileni și 66 de pase decisive, însă forma mai slabă din ultima vreme l-a determinat pe Zidane să nu mai conteze pe serviciile sale.
Bale mai are contract până în iunie 2022 cu Real Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER