Fabio Cannavaro, gata de meciul de retragere al lui Adrian Mutu: „El face parte din familia mea! Un băiat excepțional!” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Fabio Cannavaro este unul dintre numele mari care au ajuns la Cluj-Napoca pentru meciul de retragere al lui Adrian Mutu.

Fostul mare fundaș are doar cuvinte frumoase pentru atacantul care a făcut furori în Serie A și alături de care a jucat la Juventus.

Printre cei care vor participa la marele spectacol se numără Gică Hagi, care va fi atât antrenor cât și jucător, Adi Ilie, Paulo și Fabio Canavaro, Claude Makelele sau Alessandro Del Piero, iar Adrian Mutu va juca pentru ambele echipe.

Fabio Cannavaro, amintiri de neuitat cu Adrian Mutu: „Un băiat excepțional!”

La o zi după ce naționala României a bătut-o cu 1-0 pe Finlanda, Adrian Mutu și prietenii lui promit spectacol în Ardeal.

Fabio Cannavaro speră ca evenimentul să fie unul extrem de spectaculos, chiar dacă recunoaște că „o problemă la genunchi” îl va împiedica să joace pe Cluj Arena.

„Am foarte multe amintiri frumoase cu Mutu, am împărțit multe lucruri împreună și Adrian face parte din familia mea. E un băiat excepțional și fratele meu are un băiat care poartă numele de Adrian, ca și el. Îl știe toată lumea, nu doar ca fotbalist, ci și ca om. Ideea acestei partide e să ne distrăm, să distrăm oamenii. Nu mai suntem jucători profesioniști, avem kilograme multe în plus.

Limba română seamănă mult cu italiana și de-a lungul timpului am cunoscut mulți români cu care m-am înțeles foarte bine. Feeling-ul dintre români și italieni este unul important. Am jucat și împotriva lui Hagi. A fost unul dintre jucătorii cei mari ai fotbalului. Un talent pur, care făcea oamenii să se îndrăgostească de fotbal. Nu voi juca, am o problemă la genunchi. O să fiu antrenor (n.r. – râde)”, a spus Fabio Cannavaro.

Publicat: 12 06. 2022, 15:50
Actualizat: 12 06. 2022, 16:54