Fabulos! Adrian Mutu a povestit un moment hilar cu Adriano și antrenorul Parmei: „A venit obosit… Mister a intrat și l-a găsit întins pe masă!”
Adrian Mutu (41 de ani), selecționerul naționalei U21, a povestit un moment haios care a avut loc în perioada în care acesta evolua în Serie A, la Parma. Evenimentul i-a avut protagoniști pe Adriano (38 de ani) și Cesare Prandelli (62 de ani), antrenorul de atunci al formației italiene. Mai exact, fotbalistul brazilian a fost găsit, de antrenor, dormind pe o masă în vestiar, acesta fiind foarte obosit, însă Prandelli, în loc să-l trezească și să-i aplice o mustrare, a pus o pătură pe el și l-a lăsat să doarmă.
„A venit Adriano într-o dimineață obosit, eram la Parma și avea nu știu câte meciuri în care dăduse gol după gol. La un moment dat noi îi spuneam «Hai băi Adriano, ridică-te de pe masă că vine Mister. Hai că vine Mister!». A venit Mister și în loc să-l ia de pe masă, i-a pus o pătură pe el și l-a lăsat să doarmă. Iar la următorul meci a dat două goluri”, a declarat Mutu, pentru GSP.
Adrian Mutu și Adriano au fost colegi la Parma în sezonul 2002-2003, când formația italiană a încheiat campionatul pe poziția a cincea. La finalul ediției respective de Serie A, Mutu s-a clasat pe locul al doilea în topul golgeterilor din Serie A, cu 18 goluri marcate. Pe primul loc al podiumului s-a aflat Bobo Vieri, cu 24 de reușite.
Fiorentina nu l-a uitat pe Mutu
Adrian Mutu a evoluat timp de cinci sezoane și pentru Fiorentina, în perioada 2006-2011. Formația viola nu l-a uitat pe Mutu, astfel că echipa italiană a postat pe rețelele sociale un clip video dedicat dublei pe care acesta a reușit-o în returul cu PSV Eindhoven, din optimile Cupei UEFA, în 2008.
Meciul tur din Italia s-a terminat 1-1, însă în manșa retur, Adrian Mutu a dovedit de ce este poreclit „Briliantul” și a bifat o dublă fabuloasă care a calificat-o pe Fiorentina.
„Prestație de maestru a lui Adrian Mutu împotriva lui PSV. Adrian Mutu ne-a înnebunit! Sebastien Frey, un zid!”, este mesajul care însoțește clipul video postat de Fiorentina pe rețelele sociale.