Roberto De Zerbi, fostul jucător al celor de la CFR Cluj și actualul antrenor de la Brighton, ar putea să-i ia locul lui Erik Ten Hag la Manchester United.
În contextul în care Manchester United a pierdut ultimele două meciuri, Erik Ten Hag e ca și demis de la formația de pe Old Trafford, iar Roberto De Zerbi, tehnicianul celor de la Brighton, ar putea să-l înlocuiască.
Pe lângă fostul jucător de la CFR Cluj, „diavolii” mai au pe lista posibililor viitori antrenori și tehnicieni precum: Graham Potter, Gareth Southgate, dar și Zinedine Zidane.
„Farul Constanța și Brighton & Hove Albion au ajuns la un acord privind transferul internaționalului de tineret Adrian Mazilu la formația din Premier League. Acesta va rămâne însă la Farul până în luna decembrie!
Prin locul 6 ocupat în clasament în ultimul sezon din Premier League, Brighton reprezintă cel mai important club la care este transferat un fotbalist român în ultimii ani !
Adrian Mazilu a debutat pentru Farul Constanța în sezonul trecut și în cele 21 de partide disputate în campionat și Cupa Româniri a marcat 7 goluri și a oferit 1 pasă decisivă”, se arată în comunicatul clubului.
Recent, Adrian Mazilu a spus că se va concentra tot mai mult pe evoluțiile sale la Farul pentru a se asigura că cei de la Brighton îl vor utiliza cât mai des posibil.
„Trebuie să mai dau și pase, chiar dacă sunt atacant. Mister mi-a zis că îmi lipsește ultima pasă și m-am ambiționat. Trebuie să revenim în cărți și să facem meciuri bune în continuare. Încă mai avem de crescut, o să avem meciuri mult mai bune.
Nu știu ce se va întâmpla acolo (n.r. la Brighton). O să merg acolo și o să văd în iarnă ce se va întâmpla. Ca să joc acolo trebuie să am evoluții bune aici”, spunea Adrian Mazilu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER