Fabulos! Meciul Backa Topola – FCSB, inclus în topul celor mai nebune partide din 2020

Bucurie stelista cu Dennis Man si Olimpiu Vasile Morutan in meciul de fotbal dintre Backa Topola si FCSB, contand pentru Liga Europa, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Gradski Senta din Senta, joi 17 septembrie 2020. © FOTO:Ciprian Petcut/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Jurnaliștii de la The Mirror au întocmit un top al celor mai nebune meciuri din 2020, iar în acest clasament a fost inclusă și partida Backa Topola – FCSB, 6-6 (4-5 la penalty-uri), din turul 2 preliminar al Europa League.

Meciul din Rusia a fost unul cu adevărat aparte, având în vedere că FCSB a introdus o echipă formată, aproape în totalitate, din jucători aduși de la Academie, după ce o mare parte din fotbaliștii titulari s-au infectat cu COVID-19.

Ulterior, FCSB a fost eliminată, din turul 3 preliminar al Europa League, de Slovan Liberec, 0-2.

Meciul Backa Topola – FCSB, inclus în topul celor mai nebune partide din 2020

Cunoscuta publicație britanică The Mirror a întocmit un clasament cu zece dintre cele mai nebune meciuri din 2020. Partida Backa Topola – FCSB s-a clasat pe locul 6, reușind să lase în urmă meciuri cu adevărat halucinante, cum ar fi Bayern Munchen – FC Barcelona, care a prins locul 8.

Meciul care a obținut prima poziție a fost Aston Villa – Liverpool, 7-2, de pe 4 octombrie.

Topul celor mai nebune meciuri din 2020:

1.Aston Villa – Liverpool 7-2 (4 octombrie)
2.Real Madrid – Manchester City 1-2 (26 februarie)
3.Tottenham – West Ham 3-3 (18 octombrie)
4.Sevilla – Inter 3-2 (21 august)
5.Torquay United – Crawley Town 5-6 (8 noiembrie)
6.Backa Topola – FCSB (17 septembrie)
7.Manchester United – Tottenham 1-6 (4 octombrie)
8.Bayern Munchen – Barcelona 8-2 (14 august)
9.Chelsea – Arsenal 2-2 (9 ianuarie)
10.Chelsea – Manchester City 2-1 (25 iunie)

Antrenorul lui Backa Topola de la meciul cu FCSB a murit la doar 48 de ani

Zoltan Sabo, antrenorul celor de la Backa Topola la meciul cu FCSB, a decedat în urma unei embolii pulmonare. În palmaresul de antrenor, acesta avea o singură performanță, cea obținută în momentul în care a promovat-o pe Backa Topola în prima ligă din Serbia.

„Embolia pulmonară este blocajul arterei pulmonare care conduce sângele de la inimă la plămâni. Blocajul are loc din cauza unui cheag de sânge care trece de la picioare sau alte părţi ale corpului la plămâni. În general, sunt mai multe cheaguri de sânge, nu este singurul”, explică humanitas.net.

Publicat: 26 12. 2020, 13:27
Actualizat: 26 12. 2020, 13:58