Silviu Lung Jr. a lipsit de ultimul meci al echipei sale, Kayserispor, iar fanii l-au acuzat că nu mai vrea să joace, deoarece a bătut palma cu Beșiktaș. Portarul român le-a dat replica imediat, postând pe rețelele sociale o fotografie cu mâna sa înroșită și umflată, după o accidentare care nu l-a lăsat să joace.
„Am un contract cu Kayserispor şi vreau să-l respect până la capăt. Am vrut să joc în partida cu Alanyaspor, dar am dureri teribile la mână din cauza unei accidentări. Am sperat să joc, dar doctorii nu şi-au dat avizul, au spus că e prea riscant,” a explicat Silviu Lung jr., potrivit Digisport.
Fără Silviu Lung în poartă, Kayserisport a fost înfrântă cu scorul de 1-5. Aceasta rămâne în continuare pe ultimul loc al campionatului turc, cu doar 10 puncte din 18 meciuri jucate.
Contractul lui Silviu Lung jr. cu Kayserispor expiră în vară.
Presa turcă a scris că românul a ajuns deja la un acord cu Beșiktaș, după ce echipa din Istanbul a renunțat la colaborarea cu Loris Karius, portarul împrumutat de la Liverpool având în vedere că a comis mai multe gafe și nu a justificat prețul de 8 milioane de euro impus de echipa engleză.
Silviu Lung jr. ar putea veni gratis la Beșiktaș, fiind considerat o soluție pentru a acoperi ”gaura” din poarta echipei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER