Radu Drăgușin a fost eliminat în minutul 8 al meciului pe care Tottenham îl joacă pe teren propriu cu Qarabag în Europa League, iar fanii londonezi l-au făcut praf.
Tottenham joacă, la această oră, cu Qarabag, în prima etapă din Europa League. Meciul are loc la Londra, dar gazdele joacă în 10 din minutul 8, după eliminarea lui Radu Drăgușin.
Integralist în meciul dintre Tottenmham și Qarabag din Europa League, internaționalul român Radu Drăgușin a jucat doar opt minute. El a primit cartonaș roșu după un fault din postură de ultim apărător, după care a fost pus la zid de fanii echipei engleze.
„Drăgușin a făcut un joc grozav”, a scris unul ironic, după care criticile au curs. „Cartonașul roșu este o modalitate bună de a băga fanii în depesie”, „Te astept duminica asta”, „A fost lipsit de strălucire până la acel cartonaș roșu”, „Drăgușin este lent și tocmai a dovedit din nou acest lucru. Nu se potrivește tacticilor lui Ange. Și toți proștii care îi cer să-l înlocuiască pe Romero trebuie să-și dea una în cap”, au fost câteva dintre reacții.
În minutul 8, Radu Drăgușin a primit o pasă de la Gray în cercul de la centrul terenului, dar a scăpat mingea pe sub picior.
Juninho l-a depășit în viteză, după care internaționalul român nu a avut altceva de făcut decât să-l faulteze la aproxiamtiv 30 de metri de buturi, din postură de ultim apărător, deoarece jucătorul de la Qarabag ar fi scăpat singur cu portarul.
Meciul a început cu o întârziere de 35 de minute. Conform publicației Daily Mail, amânarea startului partidei s-a datorat faptului că autocarul celor de la Qarabag a ajuns greu la stadion, din cauza traficului infernal. Gazdele au deschis scorul în minutul 12, prin Johnson.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER