FC Barcelona l-ar putea vinde pe Frenkie de Jong (27 de ani), mijlocașul transferat de la Ajax în iulie 2019, pentru suma de 80.000.000 de euro, atât cât ar fi dispus un club din Premier League să achite pentru fotbalist.
Internaționalul olandez mai are contract pe Camp Nou până în iunie 2026, iar în prezent beneficiază de unul dintre cele mai mari salarii din lotul catalanilor.
Frenkie de Jong va fi din nou subiectul unei potențiale plecări de pe Camp Nou, după ce și în precedentele ferestre de transferuri s-a vehiculat că ar putea să o părăsească pe FC Barcelona.
Internaționalul olandez, care se poate mândri cu 54 de apariții în tricoul primei reprezentative, are unul dintre cele mai mari salarii din lotul catalanilor, iar prestațiile sale nu s-au ridicat întotdeauna la nivelul așteptărilor. În plus, în sezonul 2023 – 2024 a avut și ceva probleme medicale, motiv pentru care a bifat doar 20 de apariții în La Liga.
Cum fereastra de mercato din vară urmează să se deschidă în perioada următoare, zvonurile au început să circule din nou, iar cei de la publicația The Hard Tackle susțin că marea favorită să îl semneze pe Frenkie de Jong este Chelsea.
Conform sursei citate, afaceristul american care o deține pe Chelsea, Todd Boehly, ar fi dispus să le plătească șefilor de pe Camp Nou suma de 80.000.000 de euro. Având în vedere situația prezentată mai sus, dar și faptul că olandezul va intra în ultimii doi ani de contract, catalanii ar putea fi tentați să îl cedeze. În plus, suma menționată se apropie de cea pe care FC Barcelona le-a plătit-o, în iulie 2019, olandezilor de la Ajax: 86.000.000 de euro.
Dacă tranzacția se va materializa, Frenkie de Jong se va alătura listei de jucători foarte scumpi pe care Chelsea i-a transferat în ultimii ani. În fruntea acesteia se află Enzo Fernandez și Moises Caicedo, pentru care londonezii au achitat 120.000.000, respectiv 116.000.000 de euro.
Rămâne de văzut și ce decizie va lua fotbalistul, care potrivit multiplelor rapoarte din presă s-ar mai afla și pe lista altor cluburi din Premier League. Manchester United l-a dorit și în precedentele ferestre de mercato și se vehiculează că intenționează să îl transfere și în vara lui 2024. De asemenea, în cursă ar putea intra și Arsenal Londra, care a terminat sezonul în Premier League pe locul secund.
Imediat după ce a semnat cu Barcelona, în vara lui 2019, Frenkie de Jong a mărturisit într-un interviu acordat presei din țara sa că a visat întotdeauna să joace pentru trei cluburi în carieră:
În mintea mea, am următoarea listă de multă vreme: Ajax-Arsenal-Barcelona, puteți să o numiți ruta Marc Overmars. Îmi place destul de mult Arsenal, dar dacă poți merge direct la Barcelona, atunci acela e locul în care trebuie să fii. Fotbalul pe care îl joacă Barcelona, jucătorii care au fost aici, care sunt încă aici… Xavi, Busquets, Iniesta, acel mijloc…”, declara Frenkie de Jong, pentru Voetbal Internațional.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER