FC Barcelona semnează contractul secolului pentru 1.200.000.000 de euro. Acord cu Nike pentru 10 ani

SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 9 noiembrie 2024
Vezi galeria foto - 6 poze

Joan Laporta (62 de ani), președintele celor de la FC Barcelona, este gata să semneze „contractul secolului” cu renumitul producător american Nike, după cum informează presa spaniolă.

Acordul va fi unul pe termen lung, pe 10 ani mai precis, iar în urma întregii colaborări, catalanii vor pune mâna pe colosala sumă de 1.200.000.000 de euro.

FC Barcelona și Nike bat palma și merg mai departe până în 2038

După ce s-a confruntat cu grave probleme financiare în ultimii ani, FC Barcelona pare să revină, treptat, una dintre marile forțe ale planetei atunci când vine vorba despre aspectul economic.

Acordul semnat între catalani și platforma Spotify, pentru rebranduirea stadionului Camp Nou, este doar una dintre loviturile pe care Joan Laporta le-a dat în cursa pentru restabilirea liniștii în cadrul clubului.

Însă, președintele Barcelonei are planuri mari pentru viitor, iar presa din Spania anunță că marele tun a fost dat abia în aceste zile.

Potrivit cotidianului AS.com, Joan Laporta și producătorul american Nike au bătut palma pentru prelungirea acordului pe care îl aveau semnat până în 2028. Noua înțelegere va fi valabilă pentru încă un deceniu, respectiv până în anul 2038!

Iar sumele prezentate de ziariștii spanioli sunt de-a dreptul amețitoare. Din informațiile acestora, FC Barcelona ar urma să încaseze, în medie, începând din 2028, suma de 120.000.000 de euro pe sezon din partea sponsorului tehnic. Practic, în cei 10 ani ai noii colaborări, în conturile catalanilor va fi pompată extraterestra sumă de 1.200.000.000 de euro.

Președintele Joan Laporta încheie contractul secolului cu Nike”, titrează ziariștii de la AS.com, înainte de a anunța că acordul va fi oficializat în „zilele următoare”.

În continuare, ibericii îl ridică în slăvi pe președintele Barcelonei pentru lovitura de proporții pe care a izbutit să o dea:

A susținut mereu cu tărie cu Barcelona va avea cele mai bune contracte de sponsorizare sportivă din întreaga lume a fotbalului și se pare că deocamdată, cu Nike, a reușit asta”, adaugă ibericii.

FC Barcelona va scăpa de cea mai mare problemă din ultimele sezoane

În ultimele sezoane, catalanii nu au putut să se desfășoare așa cum și-au dorit în ferestrele de transferuri, din cauza interdicțiilor pe care le-au avut atunci când a venit vorba de legitimarea unor noi jucători.

Însă, AS.com anunță că acest calvar va ajunge la final odată cu semnarea contractului dintre FC Barcelona și Nike:

Acest contract va impacta viitorul clubului, deoarece va permite Barcelonei să poată înregistra constant jucători precum Dani Olmo sau Pau Victor”, mai notează spaniolii.

Așadar, liderul din La Liga se va putea dezlănțui pe piața transferurilor începând cu iarna viitoare. După 12 etape, FC Barcelona conduce clasamentul din Spania cu un total de 33 de puncte. Imediat în spate este Real Madrid, cu 24 de puncte, dar și cu un meci mai puțin disputat.

Publicat: 09 11. 2024, 13:43