FIFA a avut o reacție tranșantă după anunțul înființării Superligii europene. Proiectul a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat al cluburilor fondatoare.
Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Bafrcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.
Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.
„Având în vedere mai multe solicitări mass-media şi aşa cum a menţionat deja de mai multe ori, FIFA doreşte să clarifice faptul că este fermă în favoarea solidarităţii în fotbal.
Și a unui model echitabil de redistribuire care poate contribui la dezvoltarea fotbalului ca sport, în special la nivel global, ţinânând cont că dezvoltarea a fotbalului global este misiunea principală a FIFA.
În opinia noastră şi în conformitate cu statutele, orice competiţie de fotbal, fie ea naţională, regională sau globală, ar trebui să reflecte întotdeauna principiile de bază ale solidarităţii, integrării, integrităţii şi redistribuirii financiare echitabile.
Mai mult, organele de conducere ale fotbalului ar trebui să utilizeze toate mijloacele legale, sportive şi diplomatice pentru a se asigura că acest lucru rămâne valabil.
În acest context, FIFA îşi poate exprima dezaprobarea faţă de o >, în afara structurilor internaţionale ale fotbalului şi fără să respecte principiile menţionate anterior.
FIFA susţine întotdeauna unitatea în fotbalul mondial şi solicită tuturor părţilor implicate în discuţii aprinse să se angajeze într-un dialog calm, constructiv şi echilibrat pentru binele jocului şi în spiritul solidarităţii şi al fair-play-ului.
FIFA statement on #SuperLeague inviting to dialogue, but not anymore mentioning banning players from international football pic.twitter.com/IDZmAHsGoc — Tancredi Palmeri (@tancredipalmeri) April 18, 2021
FIFA statement on #SuperLeague inviting to dialogue, but not anymore mentioning banning players from international football pic.twitter.com/IDZmAHsGoc
— Tancredi Palmeri (@tancredipalmeri) April 18, 2021
FIFA, desigur, va face tot ceea ce este necesar pentru a contribui la un mod armonizat de urmat în interesul general al fotbalului”, se arată în comunicat.
Liga va avea 20 de echipe – cele 12 formaţii fondatoare plus trei cluburi nenumite încă, aşteaptate să se alăture în curând şi cinci echipe care se califică anual în funcţie de rezultatele lor interne.
Conform propunerilor, European Super League va începe în luna august a fiecărui an, cu meciuri la jumătatea săptămânii, iar cluburile vor fi împărţite în două grupe de câte zece, cu meciuri acasă şi în deplasare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER