FIFA pregătește un Campionat Mondial după modelul EURO 2020

Gianni Infantino, președintele FIFA, a spus joi în timpul unei vizite făcute în Qatar că este o posibilitate ca în 2026, să avem parte de un Campionat Mondial care să se desfășoare în mai multe țări.

„Este o variantă pe care o luăm în calcul deoarece trebuie să ne gândim la viabilitate pe termen lung”, a declarat Infantino.

Conform spaniolilor de la Marca, președintele FIFA a spus că ar fi ideal ca trei sau patru țări învecinate să organizeze împreună Campionatul Mondial din 2026.

Pe 10 mai la Kuala Lumpur, va avea loc un congres al FIFA în cadrul căruia va fi aleasă gazda sau gazdele, Cupei Mondiale din 2026. Turneul final programat peste nouă ani va fi al 23-lea din istorie, și va fi primul la care vor participa 48 de echipe naționale. Cum numărul echipelor va crește de la 32 la 40, și numărul meciurilor va crește de la 64 la 80.

În legătură cu Mondialul din Rusia, Infantino a spus că are încredere totală în autoritățile ruse, și nu crede că vom avea parte de acte de vandalism ca în Franța, în timpul Campionatului European disputat vara trecută. 

 

 

Publicat: 17 02. 2017, 15:03
Actualizat: 17 02. 2017, 15:05